Ucraina ameninţă că va interzice importurile din Republica Moldova ca represalii la interzicerea cerealelor

Ucraina se pregăteşte să interzică importurile din Republica Moldova, ca răspuns la o potenţială interdicţie a administraţiei de la Chişinău asupra cerealelor ucrainene.

31703 afișări
Imaginea articolului Ucraina ameninţă că va interzice importurile din Republica Moldova ca represalii la interzicerea cerealelor

"Am informat Chişinăul că orice restricţie din partea Republicii Moldova va fi considerată un pas extrem de neprietenos şi va atrage după sine o interdicţie imediată a tuturor importurilor din Moldova", a declarat ministrul adjunct al Dezvoltării Economice, Comerţului şi Agriculturii, Taras Kachka, potrivit The Kyiv Independent.

Guvernul Republicii Moldova intenţionează să se alăture interdicţiei impuse de UE timp de o lună asupra unor cereale ucrainene, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestora, a declarat ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, după ce s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Mykola Solskyi pe 6 mai.

La data de 2 mai, Comisia Europeană a interzis importul de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui ucrainene pentru a "atenua blocajele logistice" legate de aceste mărfuri în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia până pe 5 iunie.

Bolea i-a vorbit lui Solskyi "despre intenţia Republicii Moldova de a se alinia la decizia UE de stabilire a unei măsuri temporare privind importul" unor cereale ucrainene, "asigurând tranzitul", potrivit Ministerului moldovean al Agriculturii.

"Cantitatea de cereale locale în depozite este mare, ceea ce pune presiune asupra agricultorilor. Aceştia sunt îngrijoraţi că nu vor avea spaţii pentru noua recoltă", a declarat Bolea.

Cantităţi mari de cereale ucrainene ieftine au intrat în Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria, afectând pieţele interne şi provocând o revoltă în rândul fermierilor locali.

Supraîncărcarea Ucrainei cu exporturi de alimente către UE a devenit un ghimpe în relaţia Kievului cu vecinii săi apropiaţi, pe fondul unui conflict politic de lungă durată între aceste ţări şi Comisia Europeană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici