UE demarează discuţiile cu Kosovo privind eliminarea vizelor pentru spaţiul Schengen

Uniunea Europeană a deschis joi discuţiile cu Priştina privind eliminarea regimului de vize pentru kosovarii care călătoresc în spaţiul Schengen, conform unei surse oficiale.

223 afișări
Imaginea articolului UE demarează discuţiile cu Kosovo privind eliminarea vizelor pentru spaţiul Schengen

UE demarează discuţiile cu Kosovo privind eliminarea vizelor pentru spaţiul Schengen (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Ştiu în ce măsură eliminarea regimului de vize este importantă pentru cetăţenii din Kosovo şi sunt fericită că am demarat" acest proces, a declarat la Priştina comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.

La rândul său, premierul kosovar Hashim Thaci a salutat deschiderea unui "nou capitol" în istoria Kosovo.

Locuitorii din Kosovo, care şi-a proclamat unilateral independenţa de Serbia în 2008, sunt ultimii cetăţeni din Balcani care trebuie să obţină o viză pentru a călători în spaţiul Schengen care cuprinde 25 de ţări europene.

Locuitorii din Macedonia, Muntenegru şi Serbia beneficiază de această facilitate din 2009 în timp ce cei din Albania şi Bosnia pot călători în spaţiul Schengen fără viză din 2010.

Kosovo va primi în curând un ghid de clarificare a condiţiilor ce trebuie împlinite înainte de a obţine eliminarea vizelor.

Bruxelles a făcut deja cunoscut Priştinei că se aşteaptă la progres notabil în special privind întoarcerea şi integrarea refugiaţilor sârbi care au fugit din Kosovo după conflictul din 1998-1999 precum şi în gestionarea şi controlul frontierelor.

"Acordarea privilegiului de a călători fără vize va depinde în totalitate de guvernul din Kosovo şi de continuarea eforturilor sale de punere în practică a reformelor (...) precum şi de progresul concret înregistrat pe teren", a apreciat Malmstrom.

Independenţa Kosovo, populat mai ales de albanezi, a fost recunoscută de Statele Unite şi de majoritatea statelor membre UE. Este respinsă ferm de Serbia, sprijinită mai ales de Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici