Urmează destrămarea Comunităţii Naţiunilor? Vor deveni Australia, Noua Zeelandă şi Canada independente?

Moartea Reginei este un moment trist pentru o parte din Comunitatea Naţiunilor. Unele state-membre ar putea profita de acest moment pentru a-şi proclama independenţa faţă de coroana britanică.

4891 afișări
Imaginea articolului Urmează destrămarea Comunităţii Naţiunilor? Vor deveni Australia, Noua Zeelandă şi Canada independente?

Comunitatea Naţiunilor ar putea pierde alte state-membre din Caraibe

14 ţări o recunoşteau pe regină ca şef al statului. În multe cazuri, constituţiile lor precizează că Regina, în mod specific, este şeful statului.

În aceste ţări, constituţiile vor trebui modificate pentru a se referi la succesorul ei, Charles al III-lea.

În ţări precum Jamaica, unde există o mişcare republicană puternică, şi Belize, aceste modificări constituţionale vor necesita şi un referendum.

Este de aşteptat să urmeze un moment de pericol politic pentru noul monarh după ce Barbados a devenit republică independentă în 2021. Charles s-ar putea confrunta cu pierderea altor membri importanţi din Commonwealth-ului Caraibelor.

De asemenea, este probabil să apară probleme în ţări precum Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Antigua şi Barbuda, Bahamas, Grenada, Saint Kitts şi Nevis, Sfânta Lucia şi Saint Vincenţiu şi Grenadinele cu privire la noul monarh dacă ar putea numi în mod legal un guvernator general, dacă constituţia ţării în cauză nu a fost modificată pentru a se referi la rege şi continuă să se refere la regină ca şef de stat.

Numele Reginei este, de asemenea, înscris în nenumărate alte legi care vor necesita reformulare, un proces nici uşor, nici ieftin, mai ales pentru ţările mai mici care nu îşi angajează proprii redactori legislativi.

Printre monarhiile constituţionale, Australia, Canada şi Noua Zeelandă au măsuri în vigoare, astfel încât noul monarh să devină automat şef de stat datorită procedurilor mai rapide, scrie The Guardian.

Australia şi-ar putea proclama independenţa ca republică?

Conform Daily Mail, Mişcarea Republicană din Australia a emis o declaraţie cu 19 minute ÎNAINTE de Prim-ministrul australian.

Preşedintele mişcării, Peter FitzSimons a spus că este „profund întristat” de decesul ei, dar a remarcat că Majestatea Sa susţinea dreptul australienilor de a deveni independenţi.

„Regina a susţinut dreptul australienilor de a deveni o naţiune pe deplin independentă în timpul referendumului privind o republică australiană din 1999 ... că viitorul Monarhiei din Australia este un problema ca poporul australian şi numai el să decidă prin mijloace democratice şi constituţionale”. 

Australia are un şef de stat comun cu toate celelalte naţiuni ale Commonwealth-ului . Constituţia Australiei prevedea că din 1901, monarhul de atunci al Regatului Unit a devenit şi monarhul Australiei. Naţiunile şi guvernele lor sunt independente, dar se menţine o uniune personală cu monarhul Regatului Unit.

Mişcarea Republicii Australiane a fost fondată la 7 iulie 1991.

Cu toate acestea, monarhiştii susţin că partidul nu are „nicio speranţă” de a scoate Australia din Commonwealth.

 

Canada ar putea renunţa la monarhie?

Majoritatea canadienilor cred că ţara lor ar trebui să taie legăturile cu monarhia britanică atunci când regina Elisabeta a II-a va muri.

Un sondaj Ipsos realizat pe 26 decembrie 2016 pentru Global News a constatat că 53% dintre canadieni cred că ar fi timpul să-şi ia rămas bun de la monarhia britanică.

Diviziunile istorice din Canada sunt scoase la suprafaţă. După cum a scris Monique Scott pentru Global News: „Apelurile de a renunţa la monarhie au fost, ca de obicei, cele mai puternice în Quebec, unde 73% dintre respondenţi au spus că legăturile cu Marea Britanie ar trebui să fie întrerupte la moartea Reginei”.

Canada franceză are resentimente faţă de monarhia britanică. Un mare număr de canadieni nu mai consideră monarhia relevantă.

La 150 de ani de la independenţa Canadei de Imperiul Britanic, mulţi canadieni liberali de stânga şi republicani urmează progresismul care erodează loialitatea faţă de o monarhie care le aminteşte canadienilor de o moştenire veche.

Cetăţeni pentru o republică canadiană este un grup canadian fondat în 2002 care pledează pentru înlocuirea monarhiei canadiane cu un regim prezidenţial, prin care şeful statului canadian să fie ales direct prin alegeri generale sau în mod indirect de către Parlamentul Canadei, adunările legislative ale provinciilor şi teritoriilor canadiane sau al unui alt organism electoral. 

Directorul grupului, Tom Freda crede că Canada nu are nevoie de o regină.

"Dumnezeu salveaza regina? Nu, mulţumesc", spunea antimonarhistul canadian în ajunul nunţii regale lui Harry şi Meghan.din 2018 într-un interviu pentru Global News.

CCR favorizează menţinerea parlamentului în stil Westminster, cu prim-ministru ca şef al guvernului într-o republică parlamentară similară cu Irlanda sau India. 

Pentru canadienii monarhişti, tronul britanic a fost o mână stabilă, călăuzitoare către maturitate. 

 

Şi Noua Zeelandă are o mişcare antimonarhică

New Zealand Republic Inc.  este o organizaţie înfiinţată în 1994 al cărei obiectiv este de a sprijini transformarea Noii Zeelande într-o republică independentă.

Preşedintele campaniei este Lewis Holden, un activist politic şi om de afaceri din Auckland. Organizaţia nu este aliniată cu niciun partid politic.

Organizaţia doreşte ca şeful statului să fie ales de populaţie sau de către majoritatea din Parlament, dar mai ales doreşte Status quo.

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici