WikiLeaks, propus la Premiul Nobel pentru Pace pe 2011

Un deputat norvegian a anunţat miercuri că a propus WikiLeaks la Premiul Nobel pentru Pace, în 2011, apreciind că site-ul specializat în publicarea de informaţii confidenţiale reprezintă o garanţie a transparenţei în lume, inclusiv în societăţile democratice.

53 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks, propus la Premiul Nobel pentru Pace pe 2011

WikiLeaks, propus la Premiul Nobel pentru Pace pe 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Disidentul chinez "Liu Xiaobo a primit Premiul Nobel pentru Pace, anul trecut, pentru lupta sa în favoarea drepturilor omului, democraţiei şi libertăţii de exprimare în China", scrie pe blogul său Snorre Valen, un deputat din cadrul Stângii Socialiste, unul dintre partidele aflate, în prezent, la putere în Norvegia.

"La fel, WikiLeaks a contribuit la promovarea aceloraşi valori, la nivel mondial, dezvăluind, între multe alte lucruri, corupţia, crimele de război şi aplicarea torturii, uneori chiar sub bagheta aliaţilor Norvegiei", a adăugat el, vizând în mod implicit Statele Unite.

După ce a dezvăluit documente confidenţiale despre războaiele din Irak şi Afganistan, WikiLeaks a început, de curând, să posteze peste 250.000 de note diplomatice americane, iniţiative care i-au adus fondatorului acestui site, australianul Julian Assange, mulţi inamici în Statele Unite.

Perioada de trimitere a "nominalizărilor" la Nobel a expirat marţi. Mii de persoane din întreaga lume, parlamentari şi miniştri, laureaţi ai unor ediţii precedente, membri ai anumitor instanţe internaţionale, anumiţi profesori universitari, sunt abilitaţi să propună o candidatură.

Între "faptele de arme" ale WikiLeaks, Valen distinge rolul jucat în revolta populară din Tunisia.

"Dezvăluind afaceri financiare ale familiei prezidenţiale din Tunisia, WikiLeaks a avut o contribuţie mică la căderea unei dictaturi de 24 de ani", a apreciat el.

Mai mulţi experţi au apreciat, anterior, ca probabilă o candidatură a WikiLeaks şi a lui Julian Assange la Premiul Nobel pentru Pace, apreciind că acest lucru nu îi va transforma, totuşi, în candidaţi favoriţi.

Numele laureatului acestui Premiu Nobel va fi anunţat în octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici