Amenzile date la protestele anti-restricţii de duminică seara. Jandarmeria Română a făcut precizări despre sancţionarea manifestanţilor

  • Jandarmeria Română a făcut primele precizări privind manifestaţiile anti-restricţii COVID de duminică seara.
  • 219 sancţiuni contravenţionale în valoare de 99.000 de lei au fost date de către forţele de ordine.
  • În Capitală au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 de lei. La manifestaţia care s-a încheiat în jurul orei 4.00 au participat sute de oameni.
  • Instituţia transmite însă că se continuă „identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”.
1751 afișări
Imaginea articolului Amenzile date la protestele anti-restricţii de duminică seara. Jandarmeria Română a făcut precizări despre sancţionarea manifestanţilor

Jandarmeria Română a aplicat amenzi

Protestele împotriva noilor restricţii au făcut şi „victime” la nivel de sancţiuni. „Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară”, a transmis Jandarmeria Română, luni la amiază. 
 
În plus, instituţia precizează că în 7 dintre cele 24 de localităţi în care au avut loc proteste, s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane. 
 
Din fericire, la nicio manifestaţie, nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică.
 
Jandarmeria Română a transmis că a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele ce au avut loc ieri, în 24 de localităţi şi că echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora.
 

Ce urmează pentru protestatarii de duminică seara 

 
„În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară”, mai transmite instituţia. 
 

Protestul din Capitală: 29 de amenzi date 

 
În legătură cu adunarea publică desfăşurată în Capitală, în zona Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, pe timpul nopţii, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat că a aplicat, până în prezent, 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 de lei, astfel:
 
  • 26 de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicţiei de a părăsi locuinţa în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, în valoare totală de 13.000 lei;
 
  •  3 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară de către participanţi, în valoare totală de 1.000 de lei.
 
„În continuare, vom continua vizionarea imaginilor operative, pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat legea”, au conchis reprezentanţii Jandameriei municipale. 
 
 

CITEŞTE ŞI:  Florin Cîţu, evaziv faţă de protestele de noaptea trecută. Prima reacţie a premierului 

Au fost protestele spontane sau nu? 

 Fostul primar al Timişoarei, de acord cu protestatarii faţă de restricţiile din oraş: Incompetenţa este dusă prea departe 

O noapte de proteste faţă de noile restricţii. Sute de oameni au ieşit pe străzi în Bucureşti şi alte oraşe din ţară 

VIDEO George Simion şi-a chemat susţinătorii să participe, luni, la proteste faţă de restricţii 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici