Cher militează pentru salvarea câinilor fără stăpân din Soci

Cântăreaţa americană Cher s-a implicat într-o campanie online lansată de o organizaţie care luptă pentru protecţia animalelor, îndemnându-i pe fanii ei din lumea întreagă să salveze de la eutanasiere câinii fără stăpân din Soci, oraşul în care se desfăşoară Jocurile Olimpice de iarnă 2014.

128 afișări
Imaginea articolului Cher militează pentru salvarea câinilor fără stăpân din Soci

Cher (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit music-news.com, artista americană a publicat pe Twitter un link către pagina de Facebook a adăpostului pentru animale PovoDOG, înfiinţat la Soci de Volnoe Delo Oleg Deripaska, una dintre cele mai mari fundaţii de caritate private din Rusia.

"Bunul meu prieten rus Oleg salvează câinii fără stăpân din Soci. A lansat o campanie de caritate pe Facebook, intitulată «Provo Dog». Vă rog să vă conectaţi pe acea pagină. Este fundaţia prietenului meu rus Oleg şi aş fi foarte fericită dacă aţi intra pe acea pagină", a scris artista americană, sâmbătă, pe contul ei de Twitter.

Acel adăpost pentru animale este finanţat de miliardarul rus Oleg V. Deripaska.

Potrivit paginii sale de Facebook, PovoDOG a cheltuit 15.000 de dolari pentru a înfiinţa acest adăpost pentru animale.

"Costurile anuale de operare a adăpostului sunt estimate la 56.000 de dolari", a declarat purtătorul de cuvânt al adăpostului.

Potrivit publicaţiei The New York Times, angajaţii adăpostului "au lucrat contra cronometru pentru a salva câinii fără stăpân de hingherii" care au ucis deja sute de animale din ordinul autorităţilor guvernamentale din Rusia.

Săptămâna trecută, angajaţii de la PovoDOG au salvat deja 80 de câini vagabonzi.

Reprezentanţii acestui adăpost speră că multe dintre animalele salvate vor fi adoptate de sportivii şi vizitatorii prezenţi la Soci.

După ce a debutat în anii '60 în duet cu soţul ei Sonny, cunoscând succesul cu hitul "I got you babe", Cher a îmbrăţişat cariera solo, care i-a adus celebritatea mondială, cu peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea.

Câştigătoare a numeroase premii prestigioase, inclusiv Grammy şi Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul "Visătorii/ Moonstruck", 1988), Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale încă din anii 1960. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "I Got You Babe" - cu fostul ei soţ Sonny Bono -, "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song (It's In His Kiss)" şi "Believe".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici