Elton John: Iisus era gay

Cântăreţul britanic Elton John a declarat că Iisus a fost gay, într-un interviu controversat acordat revistei americane Parade, care riscă să trezească furia credincioşilor de peste Atlantic, informează thesun.co.uk.

1149 afișări
Imaginea articolului Elton John: Iisus era gay

Elton John: Iisus era gay (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Celebrul cântăreţ britanic în vârstă de 62 de ani a declarat: "Cred că Iisus era un bărbat gay plin de compasiune, extrem de inteligent, care înţelegea foarte bine problemele oamenilor".

"Iisus a dorit ca noi să fim iubitori şi să iertăm. Nu ştiu ce îi face pe oameni să fie atât de cruzi. Încearcă, de exemplu, să te pui în pielea unei femei lesbiene în Orientul Mijlociu. Eşti ca şi mort", a adăugat cântăreţul britanic.

În acelaşi interviu, Elton John a relatat cum l-a cunoscut pe David Furnish, partenerul său de viaţă, cu care s-a căsătorit în decembrie 2005.

"M-am simţit imediat atras de David. Era foarte bine îmbrăcat şi foarte timid. În seara următoare am luat cina împreună. După aceea, ne-am îndrăgostit unul de celălalt foarte repede", a spus acesta.

În acelaşi interviu, cântăreţul britanic a relatat şi câteva dintre greşelile pe care le-a făcut în trecut cu foştii săi parteneri de viaţă: "Întotdeauna îmi alegeam pe cineva mai tânăr ca mine. Voiam să-i acopăr cu dragostea mea. Îi duceam peste tot în lume şi voiam să îi educ. După un timp le făceam cadou un ceas Cartier, un costum Versace sau chiar o maşină sport. Ei nu lucrau, depindeau total de mine. După şase luni se plictiseau şi mă urau de moarte, pentru că le distrugeam viaţa şi respectul de sine. Nu intenţionam niciodată să fac asta".

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive pe primul loc în Statele Unite ale Americii şi şase single-uri No. 1.

Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll. El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.

Printre hiturile sale cele mai cunoscute se numără "Don't Go Breaking My Heart", "Sorry Seems to Be the Hardest Word", "I'm Still Standing", "Nikita", "Sacrifice", "Candle In the Wind" şi "Something About the Way You Look Tonight".

Elton John a concertat la Bucureşti pe 21 iunie 2003, pe stadionul Cotroceni, urmând să revină în România, pentru un concert care va avea loc pe 5 iunie anul acesta, în Piaţa Constituţiei din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici