Jennifer Aniston îşi lansează propriul parfum

Jennifer Aniston îşi lansează propriul parfum, numit "Lolavie", care va fi promovat printr-o campanie de publicitate în care actriţa americană apare în ipostaze sexy, informează dailymail.co.uk

103 afișări
Imaginea articolului Jennifer Aniston îşi lansează propriul parfum

Jennifer Aniston îşi lansează propriul parfum (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noul parfum va fi lansat miercuri la celebrul magazin londonez Harrods, singurul loc în care va fi vândut. Aniston va fi şi ea prezentă la lansare şi va da autografe pe sticlele de parfum.

Acesta este primul parfum care poartă semnătura lui Aniston, care a declarat că s-a implicat în fiecare etapă a realizării parfumului, de la notele principale la conceptul reclamei.

"Nu am venit doar la sesiunea foto şi mi-am pus numele pe sticlă. M-am simţit ca un mic chimist. A ieşit o extensie a persoanei mele, nu doar ceva pe care mi-am pus numele", a declarat actriţa, în vârstă de 41 de ani.

Pe de altă parte, Antiston doreşte să facă şi o schimbare în ceea ce priveşte cariera sa şi să treacă în spatele camerei pentru a deveni regizor.

"Am un proiect în desfăşurare şi eu voi fi regizorul. Vreau să merg într-o nouă direcţie", a mai spus ea.

Rolul lui Rachel Green din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends" i-a adus lui Aniston un premiu Emmy şi un Glob de Aur. Ea a mai jucat în comediile "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice, jucând în "Eu şi Marley" (2008) şi în "Despre bărbaţi şi nu numai..." (2009).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici