Parlamentarii s-au prins în horă cu colindători, ca să-şi "spele păcatele"

Mai mulţi deputaţi, printre care Mircea Toader şi Teo Trandafir, s-au prins într-o horă, marţi, pe holurile Parlamentului, alături de un ansamblu folcloric şi un grup de colindători, aduşi de democrat-liberalul Corneliu Olar, care i-a invitat pe parlamentari "să-şi mai spele păcatele".

Parlamentarii s-au prins în horă cu colindători, ca să-şi "spele păcatele" (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Haideţi să ne mai spălăm păcatele, pe care le-am făcut cu voia sau fără voia noastră!", a spus de la tribuna Camerei, Corneliu Olar, deputat PDL de Alba, înainte de începerea şedinţei de plen.

Deputatul PDL i-a invitat pe parlamentari să iasă din sală şi să asiste pe holul Parlamentului la spectacolul dat de primul grup de colindători venit în acest an la Palatul Parlamentului.

Printre cei care au răspuns invitaţiei şi au asistat la cântecele colindătorilor aduşi din Alba de Olar s-au aflat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi Mircea Toader, Raluca Turcan, Petru Călian, Teo Trandafir, Victor Socaciu, Victor Surdu.

La un moment dat colindătorii şi ansamblul folcloric, îmbrăcaţi în costume populare, au încins o horă la care i-au invitat şi pe parlamentari, printre aceştia aflându-se Mircea Toader, Teo Trandafir, Mariana Doiniţa Chircu, Petru Călian.

În final, cel care a avut iniţiativa acestui moment, democrat-liberalul Corneliu Olar, a spus o colindă în faţa ziariştilor şi a camerelor de filmat şi a explicat: "Colindăm ca să ne spălăm şi noi, parlamentarii, de păcatele pe care le facem. Cu voia sau fără voia noastră. Colinda este o rugăciune. Legea pensiilor o lăsăm în plen".

Şi, în timp ce deputaţii au plecat în sala de şedinţe, Olar a povestit ziariştilor că un taximetrist i-a spus lui că Palatul Parlamentului este 'Palatul hoţilor".



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
PARLAMENT ,
COLINDĂTORI ,
COMENTARII
  • www.ceausescu.cc 7 dec 2010

    Acum 21 de ani, poporul roman a rupt catusele libertatii de la maini si picioare, castigandu-si o libertate fizica. In mandria lor prosteasca, in loc a le arunca, catusele rupte si le-au pus coroana pe frunti, incatusandu-si mintile.
    De 21 de ani, in Romania, monarhia prostiei domneste peste tot, cu mii, zeci de mii, milioane de regi inchipuiti. Acelasi popor care a dat nastere celor mai straluciti oameni de stiinta si cultura ai lumii si care nu de mult depaseau cu regularitate productiile prec

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa