Quentin Tarantino vrea să se retragă din activitate

Regizorul Quentin Tarantino plănuieşte să se retragă din activitate după terminarea peliculei "The Hateful Eight", spunând că turnarea a zece filme şi lăsarea fanilor cu sentimentul de a vrea mai mult "sună corect".

266 afișări
Imaginea articolului Quentin Tarantino vrea să se retragă din activitate

Quentin Tarantino vrea să se retragă din activitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu privire la cel mai recent film al său, westernul "The Hateful Eight", care va fi lansat în 2015, Quentin Tarantino a sugerat că nu este departe de momentul în care se va retrage, potrivit independent.co.uk.

"Voi scrie piese de teatru şi cărţi, voi îmbătrâni cu graţie", a răspuns Quentin Tarantino la întrebarea lui Samuel L. Jackson despre ce va face dacă se retrage din cinematografie.

"Nu cred că un artist trebuie să stea pe scenă până când publicul îl imploră să coboare. Îmi place ideea de a lăsa fanii dorindu-şi mai mult. Cred că regia este un domeniu pentru oameni tineri şi îmi place ideea unei legături de genul unui cordon ombilical între primul şi ultimul meu film. Nu vreau să ridiculizez pe nimeni care are o părere diferită, dar eu vreau să mă retrag cât sunt încă în formă", a spus Tarantino.

"Îmi place că voi lăsa în urmă o filmografie cu zece producţii. Nu e bătut în cuie, dar ăsta e planul. Dacă mai târziu voi da peste un film bun nu voi spune că nu îl fac doar pentru că am spus că nu mai fac filme. Dar zece filme fac şi gata, o să îi las pe fani să-şi dorească mai multe, mi se pare bine aşa", a mai spus regizorul american.

Afirmaţiile lui Tarantino trebuie privite totuşi cu o oarecare neîncredere, având în vedere că regizorul a spus că nu va mai turna "The Hateful Eight" după ce scenariul filmului a fost publicat pe internet, dar s-a răzgândit două săptămâni mai târziu.

Primul film al lui Tarantino este pelicula "Reservoir Dogs", din 1992, iar cel mai recent este drama "Django dezlănţuit", care a câştigat două premii Oscar în 2013.

Câştigător al trofeului Palme d'Or de la Cannes cu filmul "Pulp Fiction" din 1994 şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor "Pulp fiction" şi "Django Unchained", Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale "Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs", "Pulp Fiction", "Jackie Brown", seria "Kill Bill", "Maşina morţii/ Death Proof", "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" şi "Django dezlănţuit/ Django Unchained" au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici