ANALIZĂ: Şova, Vâlcov şi Nicolescu, în discuţia Parlamentului pentru aviz privind arestarea preventivă

Senatul şi Camera Deputaţilor au în lucru, săptămâna aceasta, trei cereri din partea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov.

1275 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Şova, Vâlcov şi Nicolescu, în discuţia Parlamentului pentru aviz privind arestarea preventivă

Dan Şova (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Dacă în cazul lui Dan Şova, comisia juridică a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de reţinere şi arestare a senatorului PSD, următorul pas fiind votul în plen, în cazurile lui Nicolescu şi Vâlcov, cererile sunt abia în faza în care au ajuns la Senat ( cazul lui Darius Vâlcov) sau au fost transmise comisiei juridice, pentru începerea studiului, în vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu).

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul senatorului Dan Şova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridică, în celelalte două cazuri, comisia juridică trebuind să dea avizul în maxim trei zile de la momentul în care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiză.

Comisia juridică a Senatului a votat deja favorabil, miercurea trecută, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Solicitarea DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a unui alt social-democrat, Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, şi urmează procedura normală.

Astfel, cererea DNA va intra în şedinţa Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov îşi poate vedea dosarul de la Direcţia Naţională Anticorupţie, şi îşi poate prezenta cauza în faţa colegilor jurişti.

În cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu, Biroul Permanent al Camerei a decis să trimită solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei juridice, care are termen de trei zile pentru întocmirea raportului, acesta urmând să fie discutat în plen cel mai probabil miercuri.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joia trecută, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat de Guvern.

După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul Victor Ponta a anunţat că a aprobat demisia lui din postul de ministru al Finanţelor, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Premierul a avut o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în vederea unei noi nominalizări pentru postul de ministru de Finanţe, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a revenit de la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles.

În urma discuţiei dintre cei doi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretele prin care ia act de demisia lui Darius Vâlcov din funcţia de ministrul al Finanţelor Publice, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi cel prin care premierul Victor Ponta preia interimatul la acest minister.

La rândul său, premierul Victor Ponta a anunţat, vineri seară, pe Twitter, că va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finanţelor până miercuri. "Voi asuma până miercuri, 25 martie, interimatul la MFP! După adoptarea Codurilor Fiscale, voi înainta preşedintelui propunerea pt noul ministru", a scris Ponta pe Twitter.

În cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PNL, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor Cătălin Nicolescu, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, a arătat joia trecută, DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.

Cazurile social-democraţilor Dan Şova şi Darius Vâlcov au provocat reacţia Opoziţiei, care i-a acuzat pe liderii PSD că îi vor proteja pe cei doi senatori şi vor vota împotruva cererilor DNA, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu dând asigurări că în cazul deputatului PNL, Theodor Atanasiu, liberalii vor vota în favoarea justiţiei.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat despre extinderea urmăririi penale şi cererea de reţinere şi arestare în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, pentru infracţiunea de luare de mită, că a avut o discuţie cu acesta şi că şi-a dat demisia din comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Întrebată cum vor vota parlamentarii PNL în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Alina Gorghiu a spus că votul va fi favorabil reţinerii şi arestării preventive, Gorghiu acuzând PSD că va vota în cazurile parlamentarilor PSD, împotriva solicitărilor justiţiei.

”Înţeleg deja că în grupul parlamentar senatorial al social-democraţilor s-a decis ca în cazul Şova să se voteze împotrivă. Noi am luat deja această decizie, la grup, nu ne vom opune niciodată acestor cereri”, a precizat Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai declarat că va merge, luni, la grupul senatorial al PNL, ”pentru a discuta cum e mai bine, pentru a se vedea demagogia PSD”.

Parlamentul a respins, recent, două cereri de începere a urmăririi penale, în cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian şi a deputatului UDMR Laszlo Borbely.

Astfel, Senatul a respins pe 12 februarie solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian cu 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate.

Camera Deputaţilor a respins, pe 11 martie, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely, după ce Comisia juridică a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely.

Preşedintele Klaus Iohannis, a reacţionat, pe Facebook, după respingerea cererii Parchetului în cazul lui Varujan Vosganian, arătând că reînnoieşte apelul adresat clasei politice de a înţelege că un Parlament tolerant cu corupţia şi corupţii nu se va bucura niciodată de respectul cetăţenilor.

"Mă aşteptam ca Senatul să încuviinţeze cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului", a transmis atunci preşedintele Klaus Iohannis, în timp ce se afla la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European.

Ulterior, după votul din Camera Deputaţilor, în cazul lui Laszlo Borbely, preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, din nou, pe Facebook, arătând că ”traficul de influenţă, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală şi alte forme de corupţie ale demnitarilor compromit clasa politică în general”.

”Traficul de influenţă, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală şi alte forme de corupţie de care se pot face vinovaţi demnitarii nu compromit numai persoanele în cauză, ci şi clasa politică în general şi credibilitatea instituţiilor statului în ochii cetăţenilor. Am asistat recent la sfidarea justiţiei în Parlament în cazul Borbely. Acum, un membru al Guvernului întârzie să-şi prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de trafic de influenţă”, spunea şeful statului în postarea de pe pagina de socializare.

Klaus Iohannis a transmis şi un mesaj: ”Nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-şi respecte alegătorii şi să întărească, prin cinste şi corectitudine, instituţiile statului”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici