Băsescu a semnat acreditarea lui Avramescu în funcţia de ambasador în Finlanda

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul privind acreditarea lui Cătălin Avramescu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia, informează Administraţia Prezidenţială.

375 afișări
Imaginea articolului Băsescu a semnat acreditarea lui Avramescu în funcţia de ambasador în Finlanda

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Şeful Cancelariei preşedintelui României, Cătălin Avramescu, a primit, la 16 iunie, avizul pozitiv al parlamentarilor din Comisiile de politică externă, cu 16 voturi "pentru" şi 15 "împotrivă".

"Cu Finlanda avem deja un dialog foarte bun, care trebuie să continue, mai ales în condiţiile în care România este angajată să îşi atingă ţelul de a adera la Spaţiul Schengen în 2011", a spus Avramescu atunci, precizând că sunt programate şi vizite oficiale până la sfârşitul anului. El a menţionat că obiectivul privind intrarea în Schengen în 2011 este menţinut.

De asemenea, Avramescu a spus că se va dedica dezvoltării relaţiilor cu românii din această ţară, care în opinia sa constituie "o prezenţă destul de activă în viaţa publică". "Sunt mulţi români care lucrează în instituţii şi în societatea finlandeză şi va trebui să strângem rândurile în această comunitate", a spus el.

Avramescu a relatat că în 1991 a fost angajat la MAE, de unde însă şi-a dat demisia preferând să plece ca student la Oxford. Nominalizarea lui Cătălin Avramescu pentru postul de ambasador la Helsinki a fost criticată de opoziţie.

Preşedintele Traian Băsescu a mai semnat, joi, decretele privind acreditarea lui Vasile Gheorghe Popovici în calitatea de ambasador în Portugalia, acreditarea lui Ion Pascu în calitatea de ambasador al României în Cipru şi a lui Radu Onofrei în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Turcia.

Preşedintele a semnat şi decretul privind acreditarea Simonei Mariana Ioan în calitatea de ambasador al României în Regatul Maroc şi decretul de acreditare a lui Vasile Sofineti în funcţia de ambasador al României în Kuweit.

Decret privind acreditarea lui Daniel Ioniţă în calitatea de ambasador al României în Norvegia şi cel privind acreditarea lui Bogdan Claudiu Filip ca ambasador în Iordania au fost de asemenea semnate, joi, de către preşedinte.

Şeful statului a mai semnat decretul privind acreditarea Ancăi Elena Opriş în calitatea de ambasador al României în Elveţia.

Toţi aceşti diplomaţi au fost audiaţi şi au primit aviz pozitiv din partea comisiilor de Politică Externă ale Parlamentului la începutul lunii iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici