Într-o conferință de presă susținută joi la Kiev alături de premierul irlandez Micheál Martin, Zelenski a precizat că postul de ambasador la Washington este unul dintre cele mai importante pentru Ucraina și ar trebui ocupat de o persoană cu experiență la cel mai înalt nivel al administrației.
„I-am oferit Iuliei Svyrydenko postul de ambasador în Statele Unite. Consider că această funcție trebuie ocupată de o persoană de nivelul unui vicepremier, ministru sau prim-ministru”, a afirmat președintele ucrainean, citat de Interfax-Ukraine.
Zelenski a explicat că unul dintre argumentele în favoarea candidaturii fostului premier este rolul acesteia în negocierea acordului economic cu Statele Unite, care prevede cooperarea în exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei și investiții în reconstrucția țării.
Șeful statului a precizat însă că Svyrydenko a primit și o altă propunere privind conducerea unui domeniu al politicilor de stat, fără să ofere detalii.
În ceea ce îl privește pe Rustem Umerov, Zelenski a spus că discuțiile sunt în desfășurare și că fostul ministru al Apărării are mai multe opțiuni pentru viitor.
„Rustem are, de asemenea, propuneri relevante. Încă analizăm acest lucru”, a declarat președintele.
Fostul ministru al Apărării este unul dintre puținii oficiali ucraineni cu experiență în negocierile directe cu Rusia și a condus delegațiile Kievului la mai multe runde de discuții privind încheierea războiului. În mandatul său de ministru al Apărării, el a coordonat și unele dintre cele mai sensibile negocieri ale Ucrainei cu partenerii occidentali.
Potrivit lui Zelenski, Umerov rămâne implicat în trei dosare importante: negocierile privind încheierea războiului, cooperarea în domeniul dronelor și proiectul sistemului antibalistic Freya.
La mijlocul lunii iulie, Rada Supremă a aprobat demisia premierului Iulia Svyrydenko, ceea ce a dus la încetarea mandatului întregului cabinet de miniștri. Parlamentul a învestit ulterior un nou guvern, condus de fostul director general al Naftogaz, Serhii Korețki.