Băsescu face miercuri şi joi o vizită de stat în Turcia

Preşedintele Traian Băsescu va face, miercuri şi joi, o vizită de stat în Turcia, unde se va întâlni cu preşedintele Abdullah Gül, cu premierul Recep Erdoğan, precum şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti.

405 afișări
Imaginea articolului Băsescu face miercuri şi joi o vizită de stat în Turcia

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, vizita preşedintelui Băsescu în Republica Turcia începe la ora 10.15, la Ankara, cu depunerea unei coroane de flori la Mausoleul "Atatürk", urmat la ora 10.45, de primirea oficială de către preşedintele turc, Abdullah Gül, la Palatul Prezidenţial.

La ora 11.00 vor avea loc convorbiri tête-à-tête cu preşedintele Republicii Turcia iar la ora 11.30, convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

La ora 12.30, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Turcia, Abdullah Gül vor susţine o declaraţie de presă comună.

Preşedintele Traian Băsescu va avea, la ora 13.10, la sediul Marii Adunări Naţionale, convorbiri cu preşedintele Marii Adunări Naţionale, Cemil Çiçek, urmate de un dejun oferit de preşedintele Marii Adunări Naţionale, în onoarea preşedintelui României.

La ora 15.00 vor avea loc, la reşedinţa oficială, convorbiri cu prim-ministrul Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

Şeful statului se va întâlni, la ora 16.00, la sediul Ambasadei României în Republica Turcia, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.

La ora 19.30, la Palatul Prezidenţial, va avea loc un dineu de stat oferit de preşedintele Republicii Turcia în onoarea preşedintelui României.

Cea de-a doua zi a vizitei de stat a preşedintelui României, va cuprinde, la ora 10.00, la sediul Uniunii Camerelor de Comerţ si Burselor de Mărfuri din Turcia, participarea la Forumul economic româno-turc pentru investiţii şi comerţ.

La ora 11.4 are loc vizitarea Platformei de producţie a Corporaţiei pentru Industriile Aerospaţiale din Turcia (TAI).

La ora 12.40, preşedintele Traian Băsescu va vizita Centrul naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de lupta F-16.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici