„Primele mele gânduri se îndreaptă către victimele acestui atentat deosebit de sângeros şi către familiile acestora, cărora le transmit condoleanţe şi cărora le doresc să găsească puterea să depăşească acest moment dureros. Mă văd nevoit totodată să constat cu multă îngrijorare că acest gen de tragedii tind să intre în cotidian, că imaginaţia criminală a acestor terorişti depăşeşte orice limită şi că de prea multă vreme comunicatele cancelariilor, oricât ar fi de sincere, nu pot repara ireparabilul. Devine din ce în ce mai de neînţeles, cum serviciile specializate din ţări, cu multă experienţă în domeniu, se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea acestor crime împotriva civililor complet nevinovaţi”, a transmis copreşedintele ALDE prin intermediul unui comunicat de presă.
El a subliniat că întărirea numerică a forţelor care asigură paza şi ordinea poate fi considerată doar o măsură complementară, pentru că este imposibilă blocarea pe teren în proporţie de 100% a acestor acte teroriste. ”Serviciile secrete au datoria să-şi demonstreze utilitatea prin acţiuni eficiente de neutralizare la nivelul decidenţilor care dirijează aceste acte criminale”, a conchis Tăriceanu.
Noul bilanţ al victimelor atacului de la Nisa este de 84 de morţi, inclusiv copii, iar dintre cei răniţi 18 sunt în continuare în stare gravă, a anunţat Guvernul francez, citat de Le Figaro online.
Citeşte şi: ATENTAT TERORIST în Franţa de Ziua Naţională: 84 de persoane au murit şi peste 150 sunt rănite. Un camion a lovit în plin mulţimea care participa la manifestaţiile de Ziua Franţei în Nisa, la focurile de artificii/ Doi români, printre răniţi – LIVETEXT
Citeşte şi: Mărturia unui român care a scăpat în urma atentatului terorist din Franţa: „A fost un infern. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi”
Citeşte şi: Printre victimele masacrului din Nisa se află şi copii veniţi cu părinţii să asiste la artificiile de Ziua Franţei. Un bebeluş de 8 luni, pierdut de familia sa în panica declanşată
Citeşte şi: Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, anunţă că doi români răniţi în atentatul din Franţa sunt îngrijiţi în spitalele din Nisa