Congresul Partidului Popular European din 2012 va fi organizat la Bucureşti

Congresul statutar al Partidului Popular European (PPE) va avea loc în octombrie 2012, la Bucureşti, după ce forurile de conducere ale formaţiunii au aprobat acest lucru la începutul săptămânii, în cadrul manifestării urmând să fie schimbat şi programul politic, neschimbat din 1992.

287 afișări
Imaginea articolului Congresul Partidului Popular European din 2012 va fi organizat la Bucureşti

Congresul Partidului Popular European din 2012 va fi organizat la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, miercuri, presei, la Bruxelles, că PPE a ales România ca loc de desfăşurare a Congresului în urma unei competiţii în care s-au înscris Cipru, Malta şi Austria.

"PPE a luat decizia la începutul acestei săptămâni, cu unanimitate de voturi, de a se organiza viitorul Congres la Bucureşti. Va fi un Congres în luna decembrie a acestui an la Marsilia, unul electoral pentru că în Franţa vor avea loc alegeri anul viitor, iar în octombrie 2012 va avea loc la Bucureşti un Congres statutar, adică vor avea loc alegeri, probabil pentru preşedinte, şi va fi modificat programul politic al PPE, care a fost elaborat în 1992, la Atena, şi a rămas neschimbat de atunci. România a concurat pentru organizarea Congresului cu Cipru, Malta şi Austria", a spus Winkler.

Textul de bază al acestui program este în curs de elaborare, urmând să fie retrimis partidelor membre pentru depunerea de amendamente.

Winkler a spus că în România se află la guvernare o coaliţie de partide membre ale PPE care funcţionează bine, "ceea ce este o situaţie destul de rară în Europa".

El a mai afirmat că PPE a aprobat şi organizarea unei universităţi de vară la Bucureşti, care se va desfăşura între 22 şi 24 septembrie, la Palatul Parlamentului.

"Organizarea unui asemenea eveniment are şi o puternică încărcătură politică. Este vorba despre universitatea de vară European Ideas Network (EIN), la care sunt invitaţi, printre alţii, premierii din Belgia, Republica Moldova şi Armenia, dar va fi prezent şi preşedintele PPE, Wilfried Martens, şi comisari europeni. În cadrul universităţii de vară se vor analiza provocările la care UE este supusă şi soluţiile propuse de PPE", a explicat Winkler.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici