Cristian Diaconescu, propus oficial pentru postul de ministru al Afacerilor Externe. Băsescu a semnat revocarea lui Baconschi şi numirea lui Diaconescu

Premierul Emil Boc l-a propus pe senatorul UNPR Cristian Diaconescu pentru a prelua postul de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Teodor Baconschi. Propunerea a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu, care a semnat decretele pentru revocarea lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru de Externe şi pentru numirea în acest post a lui Cristian Diaconescu.

CRISTIAN DIACONESCU (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe de către Cristian Diaconescu va avea loc la ora 19.00, după publicarea decretelor în Monitorul Oficial al României.

Decizia premierului confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Surse politice au declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX că senatorul UNPR Cristian Diaconescu este propunerea PDL pentru şefia MAE.

De altfel, în Parlament, încă de la anunţul făcut de premier privind revocarea lui Teodor Baconschi, mulţi parlamentari PDL vorbeau despre posibila înlocuire a acestuia cu Cristian Diaconescu.

Unii parlamentari PDL apreciau că partidul nu ar avea pe altcineva care să preia conducerea MAE.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat din funcţie, luni, de către premierul Emil Boc, motivul invocat fiind afirmaţiile acestuia la adresa protestatarilor.

La momentul anunţului făcut de Emil Boc în plenul Parlamentului, Teodor Baconschi se afla la Bruxelles chiar în Consiliul Afaceri Externe.

Surse politice au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Baconschi a revenit, marţi, de la Bruxelles şi urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.



comentează şi tu Momentan sunt 36 comentarii
Taguri:
diaconescu ,
mae
COMENTARII
  • mioara 24 ian 2012

    Tentaţia USL de a confisca protestele şi a manipula strada, de a hiperboliza totul, de a veni cu declaraţii radicale şi intransigente, nu face onoare celor două partide.

  • Daniela 24 ian 2012

    Reforma sanatatii, cresterea absorbtiei de bani europeni si alte zeci de probleme serioase puteau fi abordate astazi in Parlament.
    Dar ne-am ales cu tipetele isterice ale lui Crin Antonescu. Vazandu-l, nu eu ci Vadim Tudor cred ca a ramas socat

  • Coste 24 ian 2012

    Desi nesimtirea USL-ului a ajuns demult la cote maxime, azi s-a intamplat din nou prin profanarea zilei UNIRII PRINCIPATELOR ROMANE, zi in care conducerea tarii sa fie unita cu cetatenii, in nici un caz nu cred ar trebui sa existe proteste in aceasta zi. Oricum e de inteles din partea unor oameni care…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa