Firea, despre revenirea asupra demisiei: Aştept şedinţa de marţi, las la o parte orice orgoliu

Senatorul Gabriela Firea a declarat, luni, întrebată dacă ia în calcul revenirea asupra demisiei din PSD, în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta, că aşteaptă şedinţa USL de marţi şi că e dispusă să lase la o parte orice orgoliu şi să o ia de la zero.

540 afișări
Imaginea articolului Firea, despre revenirea asupra demisiei: Aştept şedinţa de marţi, las la o parte orice orgoliu

Gabriela Firea (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Întrebată dacă va reveni asupra demisiei din PSD, în urma afirmaţiilor lui Victor Ponta, care precizase că nu i-a acceptat demisia, Firea a spus: "Merg mâine ( marţi, nr) la şedinţa care a fost convocată, în urma căreia vom afla care este stadiul colaborării la nivel local a partidelor din USL. Mi-aş dori foarte mult să nu uităm că avem un ţel comun şi că toate celelalte aspecte pot fi depăşite, cu înţelegere, lipsă de orgoliu şi să renunţăm la cei pe care votanţii i-au trimis în Opoziţie".

Senatorul Gabriela Firea a mai declarat că este dispusă să lase orgoliul deoparte."Întotdeauna am lăsat orgoliul la o parte şi în continuare o voi face, chiar dacă am fost jignită şi umilită. Las orice la o parte, numai ca relaţia noastră politică să funcţioneze".

"Dacă uman nu se poate face prea mult, măcar să se facă politic. (..) Las la o parte orice orgoliu, trec cu vederea orice jignire sau neadevăr care s-au spus în legătură cu mine şi familia mea şi, cum ar spune cineva foarte conciliant, o iau de la zero", a adăugat senatorul PSD.

"Aştept cu nădejde şedinţa de mâine din USL şi sper ca toate aceste promisiuni să nu mai fie încălcate de nimeni", a mai spus Gabriela Firea.

Senatorul PSD a mai spus că şi-a dat demisia într-un moment în care a considerat că a făcut toate eforturile pentru a reprezenta cu cinste PSD la nivel naţional şi local. "În momentul în care am considerat că toate etapele au fost depăşite şi doar un gest de a mă retrage ar mai putea provoca o reacţie, am recurs la acest gest", a adăugat ea.

"Îi mulţumesc foarte mult domnului preşedinte Victor Ponta pentru cuvintele apreciative la adresa mea, pe care le-a spus în urma şedinţei de astăzi a USL-ului", a declarat Gabriela Firea, precizând că a perimit sunte de mesaje pe contul de Facebook şi s-a simţit emoţionată dar în acelaşi timp "obligată să lupte în continuare" pentru cei pe care îi reprezintă şi să nu îşi calce în picioare promisiunile făcute.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că nu i-a aprobat demisia Gabrielei Firea din partid, el arătând că aceasta trebuie să rămână alături de social-democraţi şi că liderii de la centru ai USL se vor ocupa de problema organizaţiilor de la Ilfov marţi.

Senatorul PSD Gabriela Firea a anunţat, vineri, că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.

Firea a acuzat PNL Ilfov că a făcut în Consiliul Judeţean alianţă cu PDL, iar liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a afirmat, la RTV, că a făcut acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire proiecte cu care s-a angajat în faţa electoratului, în condiţiile în care majoritatea cu PSD nu mai funcţiona.

Firea a declarat ulterior că are în vedere iniţierea la nivelul USL Ilfov, respectiv între organizaţiile PSD şi PNL, un pact de neagresiune, după modelul pactului de la Botoşani.

Petrache a declarat pentru MEDIAFAX că nu este împotriva unui pact de neagresiune propus de organizaţia PSD, dar este nevoie de o mediere a conflictului din partea lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu, precum şi de o înţelegere la nivel naţional.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, joi, că la nivelul conducerii partidului s-a luat decizia desemnării lui Marian Petrache, vicepreşedinte al PNL, în calitate de coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare, alături de Eduard Hellvig şi Rareş Mănescu.

Firea declara, joi, că prin promovarea liderului organizaţiei PNL Ilfov, Marian Petrache, drept coordonator al campaniei partidului pentru europarlamentare, se demonstrează că nu există intenţia aderării la pactul de neagresiune propus de social-democraţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici