Guvernul: Adresa trimisă TVR de Boc este bazată pe lege
Solicitarea adresată TVR de premierul Emil Boc privind prezenţa sa la emisiuni săptămânale este întemeiată pe Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio şi TV, iar actuala perioadă impune ca primul-ministru să comunice direct deciziile Guvernului, arată Executivul.
"Solicitarea premierului Emil Boc a fost întemeiată pe articolul 9 din Legea 41/1994. Perioada pe care o traversăm impune ca primul-ministru să se adreseze direct românilor, pentru a comunica deciziile luate la nivelul Guvernului", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.
Conform Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune sunt obligate să transmită, cu prioritate şi în mod gratuit, comunicatele sau mesajele de interes public primite de la Parlament, Preşedinţie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sau de la Guvern.
Raportul de activitate pe anul 2008 al Televiziunii Române a fost respins, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, cu 195 voturi "pentru", 78 - "împotrivă" şi 3 - "abţineri", votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea lui Alexandru Sassu din fruntea TVR.
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot





Articolul 9 din Legea 41/1994 se refera la comunicatele si mesaje de interes public venite de la Parlament, Presedintie, Guvern, CSAT si nu la infiintarea unei emisiuni de sine statatoare. Comunicatele si mesajele care vin din partea autoritatilor citate nu tin loc de emisiune si in niciun caz nu se pot substitui unei emisii de 30 de minute asa cum vrea mini-premierul Bidinel!
Dragule Dan, pana una alta nu stiu care sunt cascadorii: membrii guvernului boc care vin cu dovezi clare sau TVRul care acuza asa, aiurea, doar de dragul de a se afla in treaba?
Asadar, acuzati iar aiurea dlor. Si de data asta aveti si dovada: articolul 9 din Legea 41/1994