Iohannis, despre controversa privind postura sa la Masa Tăcerii: Primarul a fost foarte de acord, discuţia are substrat electoral

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri în legătură cu incidentul legat de Masa Tăcerii că ''primarul a fost foarte de acord'' cu gestul său, iar dacă sculptorul Constantin Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, nu le-ar fi pus într-un parc, ci într-un muzeu.

1670 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre controversa privind postura sa la Masa Tăcerii: Primarul a fost foarte de acord, discuţia are substrat electoral

"Am fost împreună cu primarul, care a fost foarte de acord şi nu a găsit nicio problemă. Discuţia are substrat electoral. (...) Toată discuţia mi s-a părut exagerată pur şi simplu şi cred că putem să o închidem aici'', a comentat şeful statului, la solicitarea presei.

''Dacă Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, probabil nu le-ar fi pus într-un parc public, ci într-un muzeu închis", a adăugat el.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a fotografiat, vineri, la Masa Tăcerii, celebra lucrare a lui Constantin Brâncuşi, deşi în apropiere există un mesaj prin care turiştii sunt rugaţi să evite contactul cu operele.

"Orice persoană care se aşează, cu bune intenţii, fără să afecteze în vreun fel piesele componente al Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se fotografia şi fără unul vădit de distrugere, nu se află într-o situaţie de încălcarea a legii", potrivit paginii de Facebook a Primăriei Târgu-Jiu, conform Hotărârii Consiliului local al Municipiului Târgu-Jiu referitoare la protejarea obiectelor de artă şi de mobilier urban de pe raza oraşului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici