Klaus Iohannis a discutat telefonic cu Donald Tusk despre poziţia României privind Summitul UE-27

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, despre pregătirea reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, în format UE-27, care are pe agendă dezbateri privind viitorul UE după Brexit.

739 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a discutat telefonic cu Donald Tusk despre poziţia României privind Summitul UE-27

Klaus Iohannis

"În cursul convorbirii telefonice, preşedintele României a prezentat viziunea ţării noastre cu privire la viitorul Uniunii Europene. A arătat că, acum mai mult ca niciodată, cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie să rămână unite şi angajate să recâştige încrederea cetăţenilor europeni în proiectul european. Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că, pentru România, consolidarea pe mai departe a Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic", informează Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.

În pregătirea Summitului de la Bratislava, care va avea loc pe 16 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis va mai avea discuţii la Berlin, în 9 septembrie, cu cancelarul german, Angela Merkel, cu premierul Belgiei, Charles Michel, şi cu premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

De asemenea, preşedintele Iohannis va aborda această temă în cadrul consultărilor cu preşedintele Franţei, cu prilejul vizitei pe care domnul François Hollande o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici