Lideri ai PDL iau în calcul un congres extraordinar pentru înlăturarea lui Emil Boc

Democrat-liberalii iau în calcul un congres extraordinar în care Emil Boc să fie înlăturat de la şefia partidului, pe fondul nemulţumirilor din teritoriu, notează "Gândul", precizând că lideri ai PDL, în frunte Vasile Blaga, s-au întâlnit marţi seară, după plecarea din partid a lui Sorin Frunzăverde

1897 afișări
Imaginea articolului Lideri ai PDL iau în calcul un congres extraordinar pentru înlăturarea lui Emil Boc

Lideri ai PDL iau în calcul un congres extraordinar pentru înlăturarea lui Emil Boc (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Plecarea în prag de alegeri a lui Sorin Frunzăverde la PNL aruncă în aer PDL, democrat-liberalii luând în calcul convocarea unui congres extraordinar în care Emil Boc să fie înlăturat de la şefia partidului, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate din teritoriu.

Mai mulţi lideri ai PDL, în frunte cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga, s-au întâlnit marţi seara într-o şedinţă restrânsă de urgenţă pentru a decide paşii de urmat după mutarea-surpriză a lui Frunzăverde, acest lucru fiind considerat semnalul unor dezertări masive din tabăra PDL. Şi asta pentru că anunţul prim-vicelui democrat-liberal - plecarea la pachet cu toţi primarii şi parlamentarii de Caraş -, a coincis şi cu demisia din partid a şefului organizaţiei PDL Olt, notează "Gândul".

PDL Olt este, alături de organizaţia de Caraş Severin, unul dintre fiefurile cele mai puternice ale partidului. În aceste condiţii, soluţia la cald luată în calcul este organizarea unui congres extraordinar în care echipa lui Emil Boc să fie înlăturată, iar la conducere să fie instalat cel mai probabil Vasile Blaga, considerat singurul care mai poate să mobilizeze partidul. Momentul unei astfel de mişcări este însă în discuţie, o parte dintre democrat-liberali pledând pentru un "blitzkrieg", alţii însă dorind o amânare până după locale, timpul rămas fiind foarte scurt. Chiar şi în această a doua variantă, pedeliştii vor ca la comanda partidului să se instaleze o "echipă de forţă", în coordonarea lui Blaga, care să dirijeze campania electorală, urmând ca după locale să se oficializeze prin congres o nouă conducere.

Liderii PDL recunosc că tensiunea în partid este din ce în ce mai mare pe fondul nemulţumirilor crescânde din teritoriu, unde primarii fac presiuni pentru alocarea de fonduri, în condiţiile în care acestea au fost promis de mult timp, dar nu au mai venit.

"Nemulţumiri sunt. E momentul dinaintea alegerilor şi mulţi poate că spun că cel mai mare, în ghilimele, duşman poate să fie guvernul tău care nu poate să facă mai mult pentru tine. Există o aşteptare în teritoriu pentru banii necesari finalizării investiţiilor, a unui internat, a unei şcoli. Degeaba zic eu de deficit, când constructorul mă strânge de gât sau când omul n-are unde să-şi ducă copilul la internat", a declarat, pentru "Gândul", liderul PDL Alba, Mircea Hava.

El a adăugat că decât "un 10 la sută" dat pentru recuperarea salariilor, care în cele mai multe cazuri cum ar fi administraţia reprezintă o sumă infimă, "mai bine s-ar construi ceva". În acest context, plecarea lui Frunzăverde unul dintre pedeliştii de top care au susţinut alocarea banilor pentru teritoriu, "nu este ok deloc pentru PDL".

Liderul democrat-liberal a apreciat totodată că organizarea unui congres extraordinar se impune în măsura în care poate să ducă "la ceva bun". "Dacă ar putea să ducă la ceva bun ar fi oportun, dar aşa să facem o terapie de grup nu e cazul", a spus el, precizând că o problemă ar fi şi timpul scurt până la alegeri.

De aceeaşi părere este şi şeful PDL Buzău, Cezar Preda, care a declarat însă, pentru "Gândul", că se impune "o echipă de forţă" care să gestioneze campania electorală.

"Se impune o echipă de forţă care să conducă partidul în campanie. Toţi membrii partidului trebuie să strângă rândurile. Cu două luni înainte nu poţi face congres. Lasa-ne să conducem noi campania şi vedem după aceea", a spus Preda.

Senatorul Mihai Niţă, care a preluat interimar filiala Olt, după plecarea lui Darius Vâlcov, este mai radical.

"Da, se impune organizarea unui congres. Sunt destule nemulţumiri şi cred că trebuie luate măsuri. Cred că trebuie neapărat schimbat ceva în BPN, echipa ar trebui cernută, unii oameni înlocuiţi", a declarat Niţă, pentru "Gândul".

Întrebat dacă Emil Boc ar trebui înlocuit, senatorul a spus: "Dacă ar fi să discutăm cinstit, cred că domnul preşedinte Boc are o parte din vină şi ar trebui să se gândească foarte bine de azi înainte ce are de făcut". Niţă a precizat că o decizie trebuie luată rapid. "Dacă nu luăm o măsură urgentă la nivel central, să venim cu un suflu nou acum, după alegeri va fi prea târziu", a mai spus senatorul PDL.

În acelaşi ton vorbeşte şi vicepreşedintele Mihaela Popa. "Eu nu am văzut nicio declaraţie a lui Frunzăverde privind plecarea sa din partid. Dacă însă este adevărat că pleacă atât el, alături de 42 de primari din judeţul Caraş Severin, cât şi primarul Slatinei, Darius Vâlcov, atunci Emil Boc ar trebui să-şi asume aceste pierderi şi să-şi dea demisia din fruntea PDL", a spus Popa, citată de Mediafax.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că va candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici