Marian Munteanu îi ameninţă cu instanţa pe toţi cei care au afirmat că a colaborat cu Securitatea

Fostul lider al studenţilor Marian Munteanu a anunţat sâmbătă că îi va da în judecată ''şi în civil şi în penal'' pe toţi cei care au afirmat că a colaborat cu Securitatea, cu accent pe politicieni.

1610 afișări
Imaginea articolului Marian Munteanu îi ameninţă cu instanţa pe toţi cei care au afirmat că a colaborat cu Securitatea

Marian Munteanu îi ameninţă cu instanţa pe toţi cei care au afirmat că a colaborat cu Securitatea (Imagine Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

''Nu mă intimidează tentativele unor propagandişti de a răspândi neadevăruri, minciuni şi calomnii în viaţa noastră publică. Mă refer la micile gălăgii legate de verdictul CNSAS care a arătat foarte clar că nu am colaborat cu Securitatea, iar dacă cineva îşi imaginează că, vânturând nişte hârtiuţe şi invocând nişte aşa-zise expertize grafologice făcute pe microfilme, o să aibă succes, se înşeală foarte grav'', a declarat Marian Munteanu în Piaţa Universităţii.

El a susţinut că îi va da în judecată şi în civil şi în penal pe cei ''certaţi şi cu legea şi cu bunul simţ'', ''zurbagii'' care au ''agitat'' o ''manipulare odioasă'',''hârtiuţe falsificate produse în aprilie 1990 pentru a opri cel mai mare marş al tineretului''.

''Am deja câteva persoane. Până astăzi am fost hotărât să nu dau în judecată ziarişti. Mulţi şi-au făcut televiziuni în România pentru că noi am stat aici (în Piaţa Universităţii - n.r.) şi am luptat. De data asta, după atâta ticăloşie, am să o fac şi pe asta. Deja avem acţiuni în instanţă pentru următorii cetăţeni: Macovei Monica, Manolescu Nicolae, Cernea, politicieni deocamdată. Dar după politicieni urmează un aşa-zis ziarist Cristian Tudor Popescu, Andrei Cornea, Stelian Tănase, Victor Boştinaru, parlamentar PSD. Pe lângă acest buchet de scaieţi, pregătesc acţiuni împotriva tuturor celor care au minţit, au falsificat sau au prezentat drept corecte şi drepte documente neverificate şi, mai mult, imposibil de verificat. Începând de luni începe acţiunea în instanţă, începe acţiunea la Parchet pentru că nu se mai poate aşa'', a anunţat Munteanu.

El a adăugat însă că renunţă la instanţă dacă primeşte scuze de la ziarişti, înţelegere care nu este valabilă şi pentru politicieni.

CNSAS a publicat adeverinţa prin care stabileşte că Marian Munteanu, fostul lider al Ligii Studenţilor din Piaţa Universităţii şi liderul partidului Alianţa Noastră România, nu a colaborat cu Securitatea. Cu toate acestea, CNSAS publică, în preambulul acestei adeverinţe, detalii din dosarul de Securitate al lui Marian Munteanu, din care reiese că acesta a turnat la Securitate în perioada 1988-1989 sub numele de cod ''Ioan'', fiind plătit cu 500 de lei pentru serviciile sale.

CNSAS nu a putut să îi atribuie lui Marian Munteanu calitatea de colaborator al Securităţii, pentru că, conform legii, acesta ar fi trebuit să îndeplinească cumulativ două condiţii: să fi denunţat activităţi anti-comuniste şi să fi încălcat drepturile omului prin activităţile sale. Conform CNSAS, denunţurile lui Munteanu nu vizează activităţi anti-comuniste, deci verdictul legal nu poate fi de colaborator al Securităţii. Marian Munteanu a negat în repetate rânduri că a semnat angajamentul cu Securitatea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici