Parlamentul European propune stabilirea unui venit minim în UE

Europarlamentarii au adoptat, miercuri, o rezoluţie prin care propun adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

30 afișări
Imaginea articolului Parlamentul European propune stabilirea unui venit minim în UE

Parlamentul European propune stabilirea unui venit minim în UE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sistemele de venit minim trebuie să stabilească venituri minime la un nivel echivalent cu cel puţin 60% din venitul median din statul membru în cauză, se arată în rezoluţia Parlamentului European, prin care se solicită Comisiei să prezinte o iniţiativă care să conducă la elaborarea unui plan de acţiune la nivel european în acest domeniu.

Aproape 85 de milioane de persoane, adică 17% din populaţia Uniunii Europene, trăiau sub pragul sărăciei la sfârşitul anului 2008. Riscul de sărăcie este mai mare în rândul copiilor şi al tinerilor cu vârsta de până la 17 ani în raport cu populaţia totală, persoanele în vârstă fiind de asemenea expuse la un risc de sărăcie mai ridicat, subliniază în rezoluţia adoptată cu 612 voturi pentru, 12 împotrivă şi 21 de abţineri.

Introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre - constând în măsuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contribuţie financiară şi prin facilitarea accesului la servicii - ar putea fi unul din cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei, pentru garantarea unui nivel de viaţă adecvat şi pentru favorizarea integrării sociale, se arată în rezoluţia votată de PE.

Europarlamentarii au atras atenţia asupra numărului tot mai mare de lucrători săraci, solicitând ca salariul de subzistenţă să fie în toate cazurile mai mare decât pragul sărăciei şi ca lucrătorii aflaţi, din diverse motive, sub pragul sărăciei să beneficieze de prestaţii suplimentare.

Eforturi suplimentare trebuie făcute în ceea ce priveşte remuneraţiile şi nivelul salariilor minime, având în vedere că sărăcia ce afectează persoanele care au un loc de muncă reflectă condiţiile inechitabile de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici