Pavelescu: Am încercat să negociem cu aripa Radu Sârbu, dar nu am ajuns prea departe

Aurelian Pavelescu, unic candidat la şefia PNŢCD, a declarat, sâmbătă, la Congresul partidului, că reprezentanţi ai conducerii au încercat să negocieze cu aripa Radu Sârbu, însă discuţiile nu au ajuns prea departe, pentru că s-a dorit inclusiv respectarea ordinii statutare în cazul acestora.

93 afișări
Imaginea articolului Pavelescu: Am încercat să negociem cu aripa Radu Sârbu, dar nu am ajuns prea departe

Pavelescu: Am încercat să negociem cu aripa Radu Sârbu, dar nu am ajuns prea departe (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Aurelian Pavelescu a afirmat, în faţa delegaţilor la Congresul Extraordinar al PNŢCD, că reprezentanţii conducerii partidului au făcut eforturi atât pentru atragerea de noi membri, dar şi pentru readucerea în partid a celor care au plecat dezamăgiţi din PNŢCD.

EL i-a informat pe delegaţi în legătură cu dialogul pe care conducerea partidului a încercat să îl realizeze cu persoanele care "s-au pus în afara partidului de multă vreme".

"Au fost tot felul de discuţii, de negocieri, unele formale, altele mai puţin formale, s-au făcut apropieri, sunt persoane care au venit la partidul mamă şi se află în sală, persoane care au părăsit aşa-zisa aripă Sârbu. În acest moment, partidul statutar este foarte puternic", a menţionat el.

Pavelescu a arătat că membrii din conducerea PNŢCD au purtat negocieri îndelungi, practic cu toţi reprezentanţii de vază ai "aşa-zisei aripi", dar că, din păcate, nu s-a putut să se ajungă prea departe în negocieri, pentru că, în cadrul acestor discuţii, conducerea partidului n-a fost niciodată de acord să renunţe la ordinea statutară.

"Prima condiţie pe care pe care le-am pus-o şi le-o pun şi acum şi mâine, dacă vor dori să vorbim, este aceea că orice conciliere cu persoane care s-au aşezat în afara partidului statutar nu se va face decât în limitele statutului. Nu pot, nu vreau şi nici dumneavoastră nu vreţi să negociem statutul", a arătat Aurelian Pavelescu.

El a mai afirmat că atâta vreme cât PNŢCD a negociat statutul "s-au format tot felul de aripi, aripioare, multe felii au existat în acest partid, mulţi patroni, mulţi feudali, partidul s-a dus în jos".

Pavelescu a mai spus că este momentul ca partidul să se unifice în jurul statutului, el adăugând că acolo unde este statutul, este partidul.

"A face comisii mixte, tot felul de înţelegeri pe sub mese şi echipe pe care să le impunem apoi partidului este inacceptabil", a mai afirmat candidatul la funcţia de preşedinte al PNŢCD, el adăugând că unii dintre cei care spun că vor dialog au fost prezenţi la intrarea în Palatul Parlamentului pentru a încerca să boicoteze Congresul Extraordinar al PNŢCD.

În 24 august 2008, Congresul Extraordinar al PNŢCD l-a ales pe Radu Sârbu în funcţia de preşedinte, acesta fiind reconfirmat în funcţie în 27 septembrie 2009. Congresul a fost contestat de Marian Miluţ, care a convocat şi el o reuniune similară, pentru a fi reconfirmat în funcţie.

Marian Miluţ a demisionat de la şefia PNŢCD printr-o scrisoare prezentată, în 22 mai, Consiliului Naţional de Conducere, în care spune că eforturile sale ar fi dat rezultate mai bune dacă nu ar fi fost opoziţia acerbă a celor depăşiţi politic de realitate şi că invidia e duşmanul redresării partidului.

Liderul ţărănist Radu Sârbu aprecia că Marian Miluţ a demisionat dintr-o funcţie din care fusese oricum înlocuit în 2008 în urma unui congres al partidului şi spunea că se vor face demersuri pentru reconcilierea celor două aripi ale partidului.

Fostul lider ţărănist Ion Diaconescu declara că demisia lui Marian Miluţ de la conducerea PNŢCD uşurează calea către unificarea celor două ramuri ale partidului

Aurelian Pavelescu a preluat funcţia de preşedinte al PNŢCD după ce Marian Miluţ a demisionat de la conducerea partidului, dar şi din formaţiunea ţărănistă, iar CNC a decis să împuternicească Biroul Naţional de Conducere pentru organizarea unui congres de reconciliere şi unificare a forţelor PNŢCD.

În 8 iulie, un grup de seniori PNŢCD, printre care se numărau preşedintele de onoare al partidului Ion Diaconescu, Gabriel Ţepelea, Nicolae Ionescu Galbeni şi Rodica Coposu, sora fruntaşului ţărănist Corneliu Coposu, au făcut un apel la membrii formaţiunii să organizeze un congres de reunificare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici