PNL cere dezbatere în Parlament pe votul din diaspora cu prezenţa obligatorie a lui Ponta

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat pentru MEDIAFAX că liberalii au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de organizare a unei dezbateri în plenul acestei Camere pe marginea votului din diaspora cu prezenţa "obligatorie" a lui Victor Ponta.

1112 afișări
Imaginea articolului PNL cere dezbatere în Parlament pe votul din diaspora cu prezenţa obligatorie a lui Ponta

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Organizarea dezastruoasă a votului în diaspora nu trebuie ascunsă sub preş de Guvernul Ponta. În consecinţă, grupul liberal a depus astăzi după-amiază o solicitare către Biroul Permanent prin care solicită o dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare cu participarea obligatorie a prim-ministrului privind modul ruşinos şi umilitor pentru români în care a fost organizat votul în străinătate", a declarat Scutaru.

El a precizat că Victor Ponta "trebuie să explice în plenul Parlamentului încălcarea drepturilor fundamentale a miilor de cetăţeni români care nu au putut să voteze pe 2 ori pe 16 noiembrie".

"Ponta va trebui să prezinte vinovaţii şi măsurile care se impun", a mai declarat Scutaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici