Ponta: Electoratul a dat PSD un mesaj puternic. Să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că electoratul a dat partidului un mesaj foarte puternic, iar social-democraţii trebuie ”să aibă decenţa şi înţelepciunea să tacă din gură o perioadă şi să se gândească ce trebuie schimbat”.

3621 afișări
Imaginea articolului Ponta: Electoratul a dat PSD un mesaj puternic. Să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă

Ponta: Electoratul a dat PSD un mesaj puternic. Să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Referitor la PSD, cred că electoratul ne-a dat ieri un mesaj foarte puternic. Să avem decenţa şi înţelepciunea să tăcem din gură o perioadă, să ne gândim ce trebuie schimbat. Negoiţă (Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 -n.r.) şi Vanghelie (Marian vanghelie, primarul Secorului 5 -n.r.) au pierdut foarte rău. Să avem toţi decenţa şi bunul simţ de a tăcea”, a afirmat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că PSD este cel mai mare partid, dar şi ”partidul care atrage cel mai mare vot negativ”

”Peste o săptămână-două, după ce ne gândim bine de tot, împreună cu Liviu Dragnea, omul alături de care am făcut echipă şi am câştigat, putem să tragem concluzii şi să schimbăm PSD în direcţia pe care oamenii o aşteaptă, nu direcţia pe care o vor unii lideri”, a mai spus preşedintele PSD.

El a adăugat că va avea grijă să ţină partidul unit: ”Cu toată autoritatea şi sprijinul pe care încă le am în PSD, voi avea grijă să păstrez acest partid unit şi să ne despărţim drumul de toţi cei care îşi doresc altceva în viaţă sau cei care consideră că acum este momentul să obţină vreun avantaj personal”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici