Ponta: Eu cu Antonescu ne completăm, avem obiective comune, chiar dacă nu vorbim la fel
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că deşi uneori vorbeşte altfel decât Crin Antonescu, se completează reciproc în ceea ce priveşte obiectivele USL.
Ponta a spus că este de acord cu afirmaţia lui Antonescu privind adversarul politic al USL.
"Avem amândoi obiective comune. Chiar dacă uneori vorbim diferit, amândoi urmărim aceleaşi obiective", a adăugat el.
Ponta a spus, referindu-se la unii liberali care au criticat discursul pe care l-a ţinut în Parlament la învestirea Cabinetului Ungureanu, că aceştia nu au înţeles ce a vrut să transmită el.
"Nu o să mă schimb de acum încolo şi vreau ca şi Crin Antonescu să nu se schimbe. Chiar dacă nu vorbim la fel, ne completăm şi urmărim acelaşi obiectiv politic"", a mai afirmat Ponta, referindu-se la nemulţumirile de ordin "stilistic" exprimate de Antonescu.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, în Parlament, la şedinţa de învestire a Guvernului Ungureanu.
Antonescu a făcut un apel, în numele colegilor săi din conducerea partidului, la partenerii din USL, respectiv la PSD şi la PC, solicitându-le să nu uite nicio secundă cu cine se bat şi că lupta lor este împotriva regimului Traian Băsescu.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





SPUNEAM CA HOTUL VOSTRU CARE IL APARETI SE NUMESTE DAN VOICULESCU DE LA GRIFCO IAR VOI POSTACILOR VA NUMITI MURITORI DE FOAME DEOARECE SEFUL VOSTRU ARE 5 DOSARE GRELE DE HOTII LA DNA SI IN SITEVA LUNI VA S\AJUNGE LA PUSCARIE .
@REV DE LA TIMISOARA @REV DE LA SIBIU @ REV DE LA CLUJ VA INTRAT PANICA IN FUND CA SEFUL VOSTRU CARE A VA PLATESTE ,ARE 5 DOSARE GRELE DE HOTII SI MAI SINT DOAR .SHESTIE DE ZECI DE ZILE SI VA POPOSI LA PUSCARIE SI VOI CU TOTI VETI MINCA UN KIKAT .
@REV DE CLUJ @ REV DE TIMISOARA @ REV DE SIBIU SINTETI CU TUTI POSTACI USL SI A SECURISTULUI DIN CASA LUI CEAUSESCU CARE IN 2012 ARE LA DNA 5 DOSARE FOARTE GRELE DE HOTII SI ZILELE SINT NUMARATE SA AJUNGA LA PUSCARIE . VA INTRAT PANICA IN * ,.MAI VORBIM