Ponta: Guvernul nu îi va apăra pe corupţi indiferent de partidul din care provin

Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Iaşi, că Guvernul nu îi va apăra pe cei aflaţi în funcţii de conducere şi care comit acte de corupţie, spunând că în astfel de situaţii aceştia vor fi eliberaţi imediat din posturi indiferent de partidul din care fac parte.

479 afișări
Imaginea articolului Ponta: Guvernul nu îi va apăra pe corupţi indiferent de partidul din care provin

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Ponta a spus, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că joi după-amiază va avea la Ministerul Justiţiei o întâlnire pe tema Strategiei Naţionale Anticorupţie, strategie preluată de la fosta guvernare.

"E vorba de o strategie preluată de la fostul guvern, pentru că nu toate lucrurile făcute de fosta guvernare sunt rele. Am determinarea şi puterea politică de a lua imediat măsuri împotriva celor din administraţie acuzaţi de fapte de corupţie. Nu spun că nu vor mai fi astfel de situaţii, dar am puterea să iau măsuri imediat. Nu stau să-i apăr doar că sunt de la USL", a spus Victor Ponta.

El a adăugat că este vorba despre o schimbare fundamentală pe lupta anticorupţie, adăugând că persoanele care comit ilegalităţi vor fi eliberate imediat din funcţie.

"Nu-i apăr, îi eliberez din funcţie imediat şi pun la dispoziţia instituţiilor abilitate toate actele necesare pentru a fi traşi la răspundere", a adăugat premierul.

Premierul Victor Ponta va participa, joi, la prima reuniune a Platformei de cooperare a administraţiei publice centrale, care are loc la sediul Ministerului Justiţiei.

La reuniunea platformei de cooperare a administraţiei publice centrale vor participa principalii coordonatori anticorupţie din fiecare instituţie publică invitată, iar lucrările vor fi conduse de ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean.

Pe agenda reuniunii se regăsesc teme precum stadiul implementării strategiei la nivelul fiecărei instituţii, dificultăţile întâmpinate în acest proces, stadiul elaborării planurilor sectoriale, precum şi metodologia de monitorizare a strategiei.

Până la sfârşitul acestui semestru, toate instituţiile publice trebuie să elaboreze propriile planuri sectoriale anticorupţie. De asemenea, acestea trebuie să comunice Ministerului Justiţiei situaţia privind implementarea măsurilor preventive şi a indicatorilor de evaluare prevăzuţi în Strategia Naţională Anticorupţie 2012 - 2015.

Platformele de cooperare sunt constituite potrivit Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012 - 2015 şi asigură monitorizarea implementării strategiei la nivel tehnic. Acestea sunt conduse de un preşedinte şi sunt convocate cel puţin o dată la două luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici