Ponta se vede joi cu şeful Pentagonului: Mesajul Guvernului - România îşi îndeplineşte îndatoririle

Premierul Victor Ponta a confirmat că va avea, joi, o întrevedere cu şeful Pentagonului, Chuck Hagel, el arătând că mesajul Guvernului transmis către oficialul american va fi că România îşi îndeplineşte îndatoririle, fiind un aliat serios şi important al SUA şi un factor de stabilitate în regiune.

228 afișări
Imaginea articolului Ponta se vede joi cu şeful Pentagonului: Mesajul Guvernului - România îşi îndeplineşte îndatoririle

Chuck Hagel (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Mesajul Guvernului va fi mesajul pe care l-am transmis şi vicepreşedintelui Biden şi anume că România este un aliat extrem de serios şi important pentru SUA, pentru comunitatea euro-atlantică şi că România îşi îndeplineşte îndatoririle şi este un factor de stabilitate în regiune", a spus Ponta, miercuri, întrebat ce mesaj va avea pentru oficialul american în calitate de şef al Executivului român.

Ponta a evitat să dea alte detalii legate de întrevedere.

Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, va face o vizită în România, la invitaţia ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşă, cei doi oficiali având programată o întâlnire, joi, la Constanţa.

"Întâlnirile dintre cei doi demnitari sunt programate joi, 5 iunie, la Constanţa, prilej cu care vor fi abordate teme precum dimensiunea militară a Parteneriatului Strategic între cele două state, cu accent asupra sprijinului SUA pentru România în actualul context din vecinătatea estică, importanţa măsurilor de reasigurare la nivel aliat, stadiul operaţionalizării proiectelor SUA din România, ca şi teme referitoare la agenda aliată în perspectiva Summit-ului NATO din Ţara Galilor", se arată într-un comunicat transmis luni de MApN.

La finalul convorbirilor, ministrul Duşa şi secretarul Apărării Hagel vor vizita nava USS Vella Gulf, ce va acosta în Portul Constanţa, menţionează sursa citată.

Cu acest prilej, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, vor face declaraţii de presă comune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici