Proiect: Membrii Consiliului de Administraţie al BNR ar putea rămâne fără imunitate

Deputatul PNL Daniel Zamfir propune abrogarea prevederilor din Statutul Băncii Naţionale a României (BNR) care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de Administraţie al Băncii şi personalul acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială.

604 afișări
Imaginea articolului Proiect: Membrii Consiliului de Administraţie al BNR ar putea rămâne fără imunitate

Proiect: Membrii Consiliului de Administraţie al BNR ar putea rămâne fără imunitate

În proiectul de lege depus la Parlament liberalul stipulează abrogarea alineatelor (3) şi (4) ale art. 25 din Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind Statutul BNR potrivit cărora membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială, iar cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor prevăzute la alin. (3) se suportă de Banca Naţională a României.

''Constatăm că, în momentul de faţă, personalul BNR care exercită atribuţiile mai sus menţionate beneficiază de o super-imunitate care excede cadrul constituţional şi care creează un dezechilibru în ceea ce priveşte răspunderea tuturor cetăţenilor în faţa legii'', argumentează deputatul PNL.

El precizează că acest tip de imunitate a fost sancţionat prin cererea de reexaminare a preşedintelui înaintată Parlamentului asupra Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional care conţine o prevedere similară cu cea din Statutul BNR.

''Având practic confirmarea faptului că nu este normală o astfel de exonerare de răspundere civilă şi penală în faţa legii a anumitor categorii de persoane am considerat că textul Statutului BNR trebuie pus în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii. Toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de statutul pe care îl ocupă la un moment dat în societate, trebuie să răspundă în faţa legii şi să-şi asume consecinţele deciziilor luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu'', conchide Daniel Zamfir, care se află într-un conflict deschis cu BNR ca urmare a legii dării în plată.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut la începutul lunii aprilie Parlamentului reexaminarea legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, considerând că mai multe prevederi ale actului normativ sunt lipsite de previzibilitate şi de claritate.

''Art. 11 alin. (2) din legea transmisă la promulgare exonerează de răspundere civilă şi penală persoanele care au deţinut sau deţin calitatea de membru al Consiliului general, al unei comisii tehnice sau care lucrează sau au lucrat în cadrul secretariatului Comitetului pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă. Prin modul de reglementare al art. 11 alin. (2) se instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi funcţionari publici, imunitate ce excede cadrului constituţional, ceea ce impune o clarificare legislativă în sensul punerii de acord a recomandărilor europene în materie implementate cu reglementările interne'', a atenţionat preşedintele.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici