Regulile Camerei Deputaţilor, modificate în perspectiva anchetei alegerilor din 2009: Persoanele citate, OBLIGATE să se prezinte în Parlament

Deputaţii au adoptat, marţi, modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor, potrivit cărora comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în Guvern sau în administraţia publică, neprezentarea în faţa comisiei putând atrage urmărirea penală.

377 afișări
Imaginea articolului Regulile Camerei Deputaţilor, modificate în perspectiva anchetei alegerilor din 2009: Persoanele citate, OBLIGATE să se prezinte în Parlament

Camera Deputaţilor: Persoanele citate de comisiile parlamentare de anchetă, obligate să se prezinte

"Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cuoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza în care se formează obiectul activităţii comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anhetă parlamentară", potrivit proiectului de hotărâre adoptat de Camera Deputaţilor.

În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mood corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută la art. 267 din Codul Penal, prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor, în forma adoptată de plen.

De asemenea, comisia parlamentară poate "invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului" şi care acceptă să fie audiată.

"Persoana invitată poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de robă pe care el deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă", potrivit sursei citate.

Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitatea sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca “obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului” şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

Modificările aduse Regulamentului au fost apobate cu 171 de voturi "pentru", 98 "împotrivă" şi o abţinere.

Majoritatea PSD-ALDE a votat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, împotriva propunerii preşedintelui Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, de abrogare a cvorumului pentru comisii, după ce liderul PSD Liviu Dragnea a declarat public că nu susţine această propunere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici