Senatul a adoptat legea de ratificare a Tratatului privind extrădarea între România şi Siria

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010. Proiectul, prioritate legislativă a fostului Guvern, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, a întrunit 93 de voturi "pentru", 5 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.

319 afișări
Imaginea articolului Senatul a adoptat legea de ratificare a Tratatului privind extrădarea între România şi Siria

Omar Hayssam (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Acest proiect de act normativ primise raport favorabil, fără amendamente, din partea Comisiei juridice.

Senatul a adoptat, de asemenea, Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010, adoptat, anterior, tacit de Camera Deputaţilor.

Acest proiect a întrunit 72 de voturi "pentru", 11 voturi "împotrivă" şi 10 abţineri.

În cadrul dezbaterilor, senatorul Georgică Severin (PSD) a afirmat că ratificarea acordurilor cu Siria este inoportună deoarece, de la data semnării acestor acorduri, situaţia internaţională s-a schimbat radical. El a spus că Siria a devenit o ţară cu mari probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului.

Severin a precizat că membrii Comisiei pentru politică externă au acceptat să dea un aviz favorabil după ce au primit precizări în legătură cu oportunitatea ratificării acestor tratate din partea Ministerului de Externe.

"Este inoportună ratificarea acestor acorduri, deoarece toate ţările Uniunii Europene au îngheţat raporturile cu Siria", a adăugat parlamentarul.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, a susţinut că ratificarea acestor acorduri ar fi o greşeală din punct de vedere politic, în condiţiile în care toate ţările UE, Liga Arabă şi multe ţări din afara Uniunii boicotează sistemul din Siria.

"Dacă încheiem acest acord, mâine în toate ziarele siriene va fi prezentat ca o victorie a politicii externe a conducerii actuale a Siriei, iar noi nu avem nimic de câştigat", a mai spus Frunda.

Tot marţi, Senatul a adoptat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici