Scandal în plenul Senatului. Tăriceanu: Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial/ Noul preşedinte al Senatului a lipsit din plen

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că grupul ALDE se va desfiinţa, în contextul excluderii lui Teodor Meleşcanu din partid, din cauza candidaturii pentru şefia Senatului din partea grupului PSD.

2988 afișări
Imaginea articolului Scandal în plenul Senatului. Tăriceanu: Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial/ Noul preşedinte al Senatului a lipsit din plen

Senatul a suspendat şedinţa, pentru a decide dacă votează noua componenţă a Biroului permanent

UPDATE Tăriceanu: Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial

„Urmare a alegerii domnului Meleşcanu în funcţia de Preşedinte al Senatului, domnul Meleşcanu îşi pierde de drept calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial. Prin urmare, am făcut în acest sens o adresă pe care am depus-o la Biroul Preşedintelui”, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu, în plenul de miercuri.

Acesta a adăugat că desfiinţarea grupului ALDE vine pe fondul faptului că Teodor Meleşcanu nu mai este membru al grupului, iar pentru funcţionare este nevoie de 7 minim membrii.

„Prevederile din Regulament, leghate de existenţa şi funcţionarea grupurilor. Grupul ALDE nu mai poate funcţiona deoarece numărul de şapte era invocat prin prezenţa domnului Meleşcanu. Bine, că rog să luaţi act de desfiinţare a grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleşcanu”, a declarat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a afirmat că urmează să anunţe configurarea unui grup senatorial mixt, prin depunerea unui act oficial la Biroul preşedintelui Senatului.

„Voi depune imediat un act la Biroul Preşedintelui Senatului, prin care anunţăm configurarea grupului mixt. Trebuie reconfigurat Biroul Permanent, întrucât domnul Meleşcanu nu are calitatea de membru al grupului ALDE”, a conchis liderul grupului senatorilor ALDE.

La rândul său, Robert Cazanciuc, care a prezidat plenul de miercuri, i-a atras atenţia lui Tăriceanu că preşedintele de şedinţă trebuia informat, conform regulamentului.

„Noi nu contestăm că aţi depus la preşedintele Senatului o cerere care atestă că domnul Meleşcanu nu mai este membru ALDE, dar preşedintele Senatului trebuie să informeze preşedintele de şedinţă printr-o procedură, nu trimiţându-i o copie după un xerox, pentru că e o procedură prevăzută în regulament.”, a declarat Cazanciuc.

Prin urmare, şedinţa a fost suspendată de preşedintele de şedinţă, care a considerat că trebuie întrunit, din nou, Comitetul liderilor.

„Cu privire la desfiinţarea grupului ALDE, nu avem decât să luăm act de acest lucru. Sigur, ar fi trebuit să luăm act după ce preşedintele Senatului informa preşedintele de şedinţă, indiferent cine ar fi fost el la un moment dat. Cred că se impune o nouă şedinţă a Comitetului liderilor, de aceea vă propun suspendarea şedinţei şi organizarea unei noi a comitetului liderilor având în vedere declaraţia domnului Tăricean.”, a conchis Cazanciuc.

Meleşcanu a lipsit din plen, în prima zi de când este preşedintele Senatului

Teodor Meleşcanu nu a participat la lucrările plenului de miercuri, la o zi după ce a fost ales şa şefia Senatului.

Aspectul a fost sesizat şi de contracandidata acestuia la funcţia de preşedinte al Senatului, Alina Gorghiu, care a întrebat, ironic, în plen dacă nu cumva Teodor Meleşcanu absentează pentru că este la Guvern, pentru o întrevedere cu Viorica Dăncilă.

„Domnule preşedinte de şedinţă, voiam să vă întreb în primul rând unde este proaspătul preşedinte al Senatului, că dacă începem cu o absenţă după ce abia l-aţi ales ieri, e destul de grav. E la Guvern, nu? Semnează adeziuneaa PSD. Domnule preşedinte, să ştiţi că normal e atunci când îţi iei banii de preşedinte al Senatului să şi vii la muncă. Înţeleg că domnul Meleşcanu e cu multe surse de venit, dar ar fi drăguţ să şi vină la serviciu dacă tot l-aţi ales aşa cu mare tam-tam”, a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna Senatului.

Teodor Meleşcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marţi, preşedinte al Senatului, obţinând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ulterior că intenţionează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleşcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcţie doi senatori din acelaşi partid.

Anterior alegerii acestuia la şefia Senatului, ALDE a decis că persoanele care acceptă funcţii, fără acordul formaţiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleşcanu.


Senatul a decis suspendarea şedinţei de miercuri, pentu a stabili într-o întâlnire a Comitetului liderilor dacă va fi aleasă noua componenţă a Biroului permanent, după ce marţi a fost ales Teodor Meleşcanu la şefia forului legislativ.

Solicitarea a fost făcută în plen de liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu care a invocat, la fel ca marţi, că potrivit Regulamentului, după ce este ales preşedintele Senatului, este stabilită şi noua componenţă a Biroului permanent.

„Configuraţia grupurilor s-a schimbat şi ponderea grup s-a schimbat. Dumneavoastră, ieri, colegii din PSD, aţi făcut un gest execrabil, şi aţi făcut alegerea unui membru din grupul ALDE, în condiţiile în care grupul ALDE a avut propria propunere, încălcând Regulamentul Decizia la nivelul ALDE e de a nu îngădui niciunui membru al grupului parlamentar,d acă nu are susţinerea grupului şi partidului, să ocupe vreo funcţie publică, cum e şi normal şi cum se ăntâmplă şi la dumneavoastră, în partid şi în oricare alt partid, respectând regulile democratice”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, în plen.

„Prin urmare, vă cer ca în acest moment, să modificăm ordinea de zi, să introducem ca punct suplimentar aleherea membrilor Biroului permanent, să întrerupem şedinţa, liderii grupurilor parlamentare să meargă să negocieze configuraţia, şii să organizăm o şedinţă de Birou permanent în care să le prezentă, ca apoi să fie înaintate plenului Senatului”, a mai spus Tăriceanu.

La rândul ei, senatorul PNL Alina Gorghiu i-a reamintit senatorului PSD Robert Cazanciuc, care prezidează şedinţa de plen, că a fost de acord într-o reuniune a Biroului permanent cu alegerea noii componenţe, după ce va fi aleasă şefia Senatului.

„Aveţi o obsesie cu minutele, domnule Cazanciuc. Rugămintea mea e următoare să luaţi stenograma din Biroul permanent şi să vedeţi că a existat o propunere şi aţi fost de acord ca după alegerea preşedintelui Senatului să discutăm componenţa noului Birou permanente. Hai să luăm stenograma, să ne împrospătăm memoria să să vedem că aşa a fost”, a explicat Alina Gorghiu.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a intervenit şi i-a rugat pe colegi să voteze mai întâi programul de lucru şi apoi să facă modificări în ordinea de zi a plenului.

„Colegial vă rog să revenim la ordinea firească a lucrurilor. Întâi aprobăm programul de lucru şi după aceea să intrăm în ordinea de lucru. Respectuos, vă rog, haideţi să votăm programul de lucru, să vedem orele şi cu punctele pe care le discutăm, le introducem, dar să adoptăm programul de lucru”, a spus Şerban Nicolae.

Prin urmare, Robert Cazanciuc a propus aprobarea programului de lucru al plenului Senatului.

„Vă supun aprobării programul de lucru 10.30 – 13.00. Pentru că şi grupul PNL şi grupul ALDE au ridicat aceeaşi chestiune, propun o pauză de 5 minute pentru discuţii cu liderii de grup”, a spus Cazanciuc.

După o pauză de cinci minute, timp în care liderii de grupuri s-au consultat privitor la subiect, Cazanciuc a propus întreruperea plenului, în contextul în care aceştia nu au ajuns la un acord.

„Pentru că această chestiune drept e destul de complicată pentru colegi, pentru a fi rezolvată în cinci minute, vă propun suspendarea plenului şi o întâlnire a comitetului liderilor”, a explicat Robert Cazanciuc.

Teodor Meleşcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marţi, preşedinte al Senatului, obţinând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ulterior că intenţionează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleşcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcţie doi senatori din acelaşi partid.

Taguri:
senat,
suspendare,
plen

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici