Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, reales preşedinte al PDL Craiova, a declarat, sâmbătă, că procesul în care este judecat pentru fapte de corupţie nu îl va afecta în cariera politică, el apreciind că "nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal".

58 afișări
Imaginea articolului Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal

Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal (Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Întrebat, într-o conferinţă de presă care a avut loc, sâmbătă, la sediul PDL Dolj, dacă dosarul penal în care este judecat de magistraţii Tribunalului Galaţi pentru presupuse fapte de corupţie îl va afecta în cariera politică, Antonie Solomon a spus: "Deloc. În România sunt şase milioane de dosare penale. Deci nu există o familie să nu aibă un membru care să nu aibă dosar penal. Cred în justiţia din această ţară şi cred cu tărie că se va dovedi clar că nu am nicio legătură cu acea presupusă faptă de corupţie. Dacă or să se găsească vinovaţii, în niciun caz nu va fi Solomon".

Primarul Antonie Solomon a susţinut, sâmbătă, alături de liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, prima conferinţă de presă de la eliberarea sa din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Vineri seară, Antonie Solomon a fost reales în fruntea conducerii organizaţiei municipale Craiova a PDL.

Primarul Craiovei a fost arestat preventiv în 3 martie, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual. El a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, iar în 7 iulie a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Cornel Penescu, Dragoş George Stancu şi Gheorghiţă Pieca.

Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat din arest în 8 septembrie, prin decizia Curţii de Apel Galaţi.

Judecătorii au decis ca Solomon să fie pus în libertate, dar au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Craiova decât cu acordul organului judiciar, au impus inculpatului să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi i-au interzis acestuia să îşi îndeplinească funcţia în exercitarea căreia se presupune că au fost săvârşite infracţiunile.

Cererile lui Antonie Solomon de înlocuire a interdicţiei de a părăsi localitatea cu interdicţia de a părăsi ţara şi de încetare a obligaţiei de a nu-şi exercita funcţia pe care a deţinut-o înainte de a fi arestat au fost respinse de Tribunalul Galaţi.

În 10 martie, Solomon a fost suspendat din funcţia de primar, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens. Conform prevederilor Legii 215/2001, privind administraţia publică locală, măsura de suspendare, dispusă de prefectul Eugen Georgescu, a încetat de drept odată cu eliberarea primarului Antonie Solomon din arest preventiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici