Tăriceanu, după întâlnirea cu Iohannis la Cotroceni: Constat la preşedinte dorinţa de comunicare şi de colaborare inter-instituţională

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat ”bucuros”, luni, de ”dorinţa de comunicare şi de colaborare inter-instituţională” a preşedintelui Klaus Iohannis, el făcând aceste afirmaţii la Senat, după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu şeful statului.

932 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, după întâlnirea cu Iohannis la Cotroceni: Constat la preşedinte dorinţa de comunicare şi de colaborare inter-instituţională

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

”Am trecut în revistă chestiuni de actualitate politică şi de perspectivă, lucruri importate, care ţin de relaţia inter-instituţională. Ceea ce mă bucură, este că constat la preşedinte dorinţa de comunicare şi de colaborare interinstituţională, aşa cum este firesc, într-o ţară normală, cu instituţii solide şi care gândesc, totuşi, în perspectivă, ţinând cont de interesul cetăţeanului”, a menţionat Tăriceanu.

Întrebat despre subiectele concrete ale discuţiilor, Tăriceanu nu a dat alte amănunte.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, pe tema priorităţilor legislative ale sesiunii parlamentare.

Din partea preşedintelui Klaus Iohannis, la discuţiile de la Palatul Cotroceni participă consilierii prezidenţiali Dan Mihalache şi Laurenţiu Ştefan.

Şeful statului a scris, luni, pe Facebook, despre întâlnirea cu şefii celor două Camere ale Parlamentului, că ”sesiunea parlamentară care începe ne oferă o şansă de a arăta cetăţenilor că am înţeles cu toţii mesajul celor care au votat în noiembrie 2014”.

”Ţara nu este a noastră, a elitei politice, şi noi nu trebuie să monopolizăm instituţiile şi să le folosim în interesul nostru personal. Ţara este a cetăţenilor români şi instituţiile, Preşedinte, Parlament sau Guvern, trebuie să lucreze pentru ei. De aceea, azi, în prima zi a primei sesiuni parlamentare din acest an, îi primesc la Palatul Cotroceni pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, domnii Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru a stabili priorităţile legislative ale următoarelor săptămâni şi luni”, se precizează în postarea de pe Facebook a preşedintelui Iohannis.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici