Toader: Comunicatul SUA nu trebuie să ne îngrijoreze. Avem deplină libertate să legiferăm/ Ce spune despre eventuala sa demisie de la şefia Ministerului Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, referitor la comunicatul prin care SUA şi-au exprimat „îngrijorarea” cu privire la propunerile de modificare a Legilor Justiţiei, că această poziţie a partenerilor strategici nu este îngrijorătoare, precizând că „avem deplină libertate să legiferăm”.

Share pe Facebook 1090 afişări

Imaginea articolului Toader: Comunicatul SUA nu trebuie să ne îngrijoreze. Avem deplină libertate să legiferăm/ Ce spune despre eventuala sa demisie de la şefia Ministerului Justiţiei

Ministrul Justiţiei: Comunicatul SUA nu trebuie să ne îngrijoreze. Avem deplină libertate să legiferăm

„Sunt convins că nu trebuie să ne îngrijoreze (comunicatul Departamentului de stat al SUA - n.red.). Sunt convins că avem deplină libertate să legiferăm aşa cum Constituţia ne cere, să legiferăm în parametrii şi standardele europene şi internaţionale acolo unde avem tratate, convenţii semnate de România. Faptul că un ambasador, faptul că un departament îşi exprimă o anumită poziţie, nu trebuie să ne îngrijoreze, pentru că noi avem competenţele, capacitatea de a legifera. Noi trebuie doar să avem grijă să ne îndeplinim acest mandat în limitele statului de drept şi în parteneriatele pe care le avem”, a spus, miercuri, Tudorel Toader.

Conform sursei citate, ministerul pe care îl conduce are o colaborare bună cu Departamentul stat al SUA.

„Eu am discutat de multe ori cu ambasadorul SUA, chiar dacă uneori nu am fost întru totul de acord cu anumite probleme, chiar dacă uneori am pus nişte accente, ne-am trimis nişte mesaje publice, dar fondul relaţiei este de bună colaborare. Nu înseamnă că dânsul nu are libertatea să-şi exprime o opinie. Dacă îşi exprimă o preocupare, o îngrijorare, nu înseamnă că eu îmi schimb conduita şi nu înseamnă că mă abat de la ceea ce ştiu că trebuie să fac, de la ceea ce trebuie să fac în parametrii competenţelor legale, în parametrii exigenţelor constituţionale”, a subliniat Toader.

Ministrul Justiţiei a mai spus că orice lege este perfectibilă, adăugând că este mulţumit că a „arătat care sunt direcţiile de schimbare”.

„Indiferent câte alte schimbări vor fi, eu sunt foarte mulţumit că am adus în actualitate discuţia, că am arătat direcţiile de schimbare, că cele fundamentale vor rămâne şi, sigur, nicio lege nu-i perfectă, orice lege-i perfectibilă, cu timpul se va mai putea modifica. Eu am făcut efortul de a da bulgărele la vale. După aceea, el se rostogoleşte, se limpezeşte, dar important este să dai impulsul, să generezi schimbarea, să dai şi direcţiile. În rest, fiecare, în limita competenţelor, răspunde”, a conchis demnitarul.

Statele Unite au anunţat luni seara că îşi exprimă „îngrijorarea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.

„SUA constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere adoptarea de legislaţie care ar putea submina lupta împotriva corupţiei şi ar slăbi independenţa judiciară în România. Această legislaţie, propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de amestec politic. Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei", se arată în comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA.

Toader, despre o eventuală demisie: Guvernul decide. Când nu voi mai fi ministru, redevin rector

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, miercuri, referitor la faptul că protestatarii îi cer demisia, că acest lucru nu îl poate decide el, ci Guvernul, precizând că din moment ce nu se va mai afla în fruntea acestei instituţii îşi va relua activitatea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

„Am văzut că temele de la proteste sunt combinate. În al doilea rând, modificările aduse Legilor justiţiei, cele fundamentale, rămân ale mele. Unele dintre ele au fost promovate de către Comisie. Eu sunt convins că Legile justiţiei trebuiau schimbate, că soluţiile propuse vor genera o mai mare încredere a cetăţenilor în actul de justiţie şi o mai bună calitate a actului. Pentru că aş vrea să fiţi de acord că părţile bune din justiţie nu justifică minusurile din justiţie. Noi trebuie să le recunoaştem pe cele bune, să le încurajăm, dar trebuie să facem ceva să eliminam sau să reducem şi părţile mai puţin bune. Ce-i bun, recunoaştem, ce-i bun, promovăm, dar nu putem să nu ne facem că nu vedem ceea ce trebuie îmbunătăţit, modernizat. Până la urmă, acesta este scopul meu”, a spus Toader.

Conform sursei citate, în momentul în care premierul îi va cere să elibereze postul de la Justiţiei, Toader îşi va relua activitatea rector.

„Cu privire la demisie, sigur că nu apreciez eu, apreciază decidenţii, alianţa de guvernare, primul ministru, şi dacă dânşii vor ajunge la covingerea aceasta, eu nu am nicio problemă. A doua zi când nu mai sunt ministru, se suspendă suspendarea şi devin rectorul activ, în exerciţiu a celei mai vechi universităţi din România, prima universitate din România modernă”, a completat Toader.

Mai multe proteste stradale au avut loc, în ultima perioadă, odată cu promovarea în spaţiul public a proiectului de modificare a Legilor justiţiei, de către Tudorel Toader. Proiectul de act normativ se află acum în Parlament, unde au fost aduse mai multe amendamente. Acestea se referă la numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât preşedintele României nu poate refuza numirea acestora.

De asemenea, parlamentarii au modificat Statutul procurorilor şi judecătorilor. Astfel, preşedintele României nu va mai putea refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor. Amendamentul a fost propus de UNJR şi susţinut de PSD-ALDE şi UDMR.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TOADER ,
DEPARTAMENT ,
SUA
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.