UDMR anunţă că votează împotriva moţiunii de cenzură

Grupurile UDMR vor vota împotriva moţiunii de cenzură depusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului la legea comasării alegerilor, a anunţat, joi, în plen, liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Andras Levente.

144 afișări
Imaginea articolului UDMR anunţă că votează împotriva moţiunii de cenzură

UDMR anunţă că votează împotriva moţiunii de cenzură (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax foto)

"Nu vom bloca democraţia, vom face tot ce este posibil ca democraţia în România să funcţioneze. Grupurile UDMR vor vota împotriva acestei moţiuni de cenzură", a spus Fekete Szabo Andras Levente.

El le-a urat, apoi, parlamentarilor "Crăciun fericit!" şi "La mulţi ani!", în limbile română şi maghiară.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură "După 22 de ani, democraţia este în pericol" a început. Şedinţa este condusă de către preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

La şedinţă asistă premierul Emil Boc şi membri ai Cabinetului, iar 262 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa.

În sala de plen, parlamentari ai opoziţiei poartă banderole tricolore. De asemenea, aceştia au steguleţe tricolore cu gaură în mijloc şi afişe pe care scrie "Libertate".

Moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol" a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD şi PNL totalizând însă doar 215 parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici