UNPR: Valeriu Steriu a devenit preşedinte, Gabriel Oprea, presedinte fondator. Omagii şi aplauze pentru Onţanu, "părintele fondator": Vă iubim!

Deputatul Valeriu Steriu a fost ales sâmăbătă, în cadrul Conferinţei Naţionale, noul preşedinte al UNPR, iar în primul său discurs din această calitate a ţinut să aducă omagii celor doi foşti lideri ai partidului, Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu.

3794 afișări
Imaginea articolului UNPR: Valeriu Steriu a devenit preşedinte, Gabriel Oprea, presedinte fondator. Omagii şi aplauze pentru Onţanu, "părintele fondator": Vă iubim!

UNPR: Valeriu Streriu a devenit preşedinte, Gabriel Oprea, presedinte fondator. Omagii şi aplauze pentru Onţanu, "părintele fondator": Vă iubim!

UPDATE 15:10 - Valeriu Steriu este noul preşedinte al UNPR. Elogii pentru Oprea şi Onţanu în primul discurs

Deputatul Valeriu Steriu a fost ales sâmăbătă, în cadrul Conferinţei Naţionale, noul preşedinte al UNPR, iar în primul său discurs din această calitate a ţinut să aducă omagii celor doi foşti lideri ai partidului, Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu.

La Conferinţa Naţională a UNPR au votat 370 de delegaţi, iar dintre aceştia 339 de voturi s-au dus către Valeriu Steriu, 29 de voturi au mers către senatorul Iulian Cristache, iar 5 voturi a obţinut senatorul Ioan Iovescu.

''Înainte de toate sunt cei doi oameni care nu au fost astăzi aici, care au construit acest partid. Dacă ziua de 3 martie a fost tristă, este ziua în care domnul preşedinte Oprea şi-a depus demisia şi căruia îi mulţumesc că m-a recomandat şi sunt convins că vom duce partidul înainte şi vom păstra principiile învăţate de la dânsul (...) De asemenea, vreau să-i mulţumesc domnului primar Neculai Onţanu, un om deosebit, un om care este foarte implicat în ţară şi care a construit în Bucureşti, o organizaţie care ne obligă să ne ridicăm la acelaşi nivel în toată ţara cu partidul'', a declarat Valeriu Steriu.

UPDATE 14:45 

,,Nu este un lucru simplu să gândeşti mai presus de tine însuţi, să pui binele unei organizaţii, binele altora, înaintea binelui propriu. Cel puţin pentru acestea două, mulţumesc părinţilor fondatori ai UNPR, iar gândul meu de recunoştinţă merge în mod cu totul şi cu totul special către domnul general Gabriel Oprea", a declarat deputatul Aurel Niculae.

UPDATE 13:30 - Liderul UNPR Dolj: ''Domnule Onţanu, vă iubim! Sunteţi în sufletul nostru''

Liderul UNPR Dolj, Gheorghe Bica, i-a transmis sâmbătă, la Conferinţa Naţională a UNPR, primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, arestat preventiv 30 de zile pentru luare de mită, că, oriunde s-ar afla, partidul îl iubeşte şi îl aşteaptă să revină.

''Sunt un fondator al partidului. Acum aproape şase ani de zile, în biroul unui om extraordinar, primarul Neculai Onţanu, un grup de oameni puneau la cale înfiinţarea unui nou partid (...) Astăzi, omul care alături de noi a înfiinţat acest partid nu este în mijlocul nostru. Domnule primar Neculai Onţanu, indiferent unde sunteţi, să reţineţi un lucru: sunteţi în sufletul nostru! Vă iubim!'', a spus Gheorghe Bica, la Conferinţa Naţională a UNPR.

Sala a reacţionat cu aplauze, scandând numele lui Onţanu.

UPDATE 12:55 - Valeriu Steriu: Să-i transmitem cu toţii lui Onţanu că ne lipseşte de la această reuniune

Valeriu Steriu, cel pe care fostul lider Gabriel Oprea l-a indicat drept succesor la conducerea UNPR, şi-a început sîmbătă discursul de candidatură la şefia partidului cu un mesaj pentru actualul preşedinte interimar, Neculai Onţanu, aflat în arest.

''Să-i transmitem cu toţii (lui Neculai Onţanu, n.r.) că ne lipseşte de la această reuniune'', a spus deputatul UNPR, după ce a afirmat că a intrat în UNPR , ''al treilea partid al ţării'', graţie lui Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu.

Sala a răspuns mesajului lui Steriu cu aplauze îndelungate.

Şi senatorul Ion Toma şi-a început discursul cu mulţumiri pentru activitatea lui Neculai Onţanu, răsplătite şi ele cu aplauze.

De altfel cei mai mulţi reprezentanţi ai UNPR care au vorbit la reuniune i-au omagit pe Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu.

Deputatul Gheorghe Emacu, de pildă, coordonator al regiunii Nord-Est, a subliniat că Gabriel Oprea este şi rămâne ''comandantul, şeful nostru mai departe''.

''Preşedintele fondator, cel care a înfiinţat acest partid şi l-a înscris la tribunal este Gabriel Oprea (...) Se introduce un aliniat nou în statut, aliniatul V şi anume: preşedintele fondator al UNPR este Gabriel Oprea'', a anunţat deputatul UNPR Eugen Nicolicea.

Această modificare a statutului UNPR a fost întâmpinată cu aplauze şi adoptată cu unanimitate de voturi. Ulterior Conferinţei Naţionale cei de la UNPR vor face această modificare şi la tribunal.

De altfel şedinţa UNPR a debutat cu invocarea fostului lider, care nu participă la reuniune.

Primul lider UNPR care a luat cuvântul a fost senatorul Ion Toma, care şi-a început discursul invocând contribuţia fostului preşedinte Gabriel Oprea la construirea UNPR. El s-a referit la fostul lider ca fiind ''omul care a avut puterea de a crede că un grup de oameni hotărâţi poate schimba politica românească''.

El şi-a încurajat colegii spunând că ''zilele foarte bune nu se află în trecutul nostru, ci în faţa noastră'', iar UNPR este ''un partid aparte, progresist''. Ion Toma le-a mai transmis să se întrebe ''dacă fac totul pentru UNPR''. ''Curajul este frica căreia îi rezişti mai mult cu un minut'', a fost mesajul său către membrii formaţiunii.

Pentru funcţia de lider al UNPR şi-au depus candidaturile deputatul Valeriu Steriu, senatorul Ioan Iovescu şi senatorul Iulian Cristache. Cele mai mari şanse le are Valeriu Steriu, cel recomandat de fostul lider Gabriel Oprea să-i asigure succesiunea.

Conferinţa Naţională a UNPR vine în contextul în care DNA a scos din joc cei mai importanţi lideri ai partidului: Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu. Cei doi asigurau conducerea partidului şi erau consideraţi principalele motoare ale UNPR.

Fost ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, el folosind ilegal echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru deplasări. Oprea a rămas fără imunitate atunci când senatorii au aprobat, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale, decizia fiind luată cu 102 voturi "pentru" şi 31 voturi "împotrivă".

Tot pe numele lui Gabriel Oprea, procurorii DNA au mai deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetaţi şi foşti şefi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). În acest al doilea dosar, Oprea este acuzat că ar fi fost de acord ca din banii serviciului secret al Ministerului de Interne (MAI) să fie cumpărat un autoturism de lux pe care l-a folosit exclusiv. Mai mult, procurorii anticorupţie spun că în sediul Ministerului, şeful de la interne avea canapele noi, dar şi un jacuzzi, cumpărate tot din banii pe care ministerul ar fi trebuit să-i cheltuiască pentru combaterea corupţiei.

UNPR îşi alege sâmbătă noul lider, după ce DNA i-a scos din joc pe preşedinţii Oprea şi Onţanu

Liderii UNPR se vor reuni sâmbătă în cadrul Conferinţei Naţionale a partidului pentru a-şi alege noul lider, după ce ultimii doi preşedinţi ai partidului, Gabriel Oprea şi interimarul Neculai Onţanu au fost scoşi din joc din cauza dosarelor la DNA.

Pentru funcţia de lider al UNPR şi-au depus candidaturile deputatul Valeriu Steriu, senatorul Ioan Iovescu şi senatorul Iulian Cristache. Cele mai mari şanse le are Valeriu Steriu, cel recomandat de fostul lider Gabriel Oprea să-i asigure succesiunea.

''Pentru viitorul preşedinte al partidului, opţiunea mea este Valeriu Steriu, un om al cărui profesionalism este recunoscut de toate partidele şi un lider cu potenţial deosebit'', spunea Gabriel Oprea, în scrisoarea prin care şi-a anunţat demisia din fruntea UNPR.

La Conferinţa Naţională vor participa aproximativ 500 de delegaţi, care, pe lângă alegerea noului lider al UNPR, vor analiza şi traseul politic al partidului în campania electorală pentru alegerile locale.

Conferinţa Naţională a UNPR vine în contextul în care DNA a scos din joc cei mai importanţi lideri ai partidului: Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu. Cei doi asigurau conducerea partidului şi erau consideraţi principalele motoare ale UNPR.

Fost ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, el folosind ilegal echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru deplasări. Oprea a rămas fără imunitate atunci când senatorii au aprobat, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale, decizia fiind luată cu 102 voturi "pentru" şi 31 voturi "împotrivă".

Tot pe numele lui Gabriel Oprea, procurorii DNA au mai deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetaţi şi foşti şefi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). În acest al doilea dosar, Oprea este acuzat că ar fi fost de acord ca din banii serviciului secret al Ministerului de Interne (MAI) să fie cumpărat un autoturism de lux pe care l-a folosit exclusiv. Mai mult, procurorii anticorupţie spun că în sediul Ministerului, şeful de la interne avea canapele noi, dar şi un jacuzzi, cumpărate tot din banii pe care ministerul ar fi trebuit să-i cheltuiască pentru combaterea corupţiei.

La rândul său, Neculai Onţanu a fost arestat preventiv 30 de zile, fiind acuzat de luare de mită de către procurorii DNA. În acelaşi dosar este cercetată şi Loredana Radu, avocat în cadrul baroului Bucureşti, fost apărător al lui Victor Ponta, aceasta fiind acuzată de complicitate la laure de mită şi spălare de bani.

În acest context politic se desfăşoară Conferinţa Naţională a UNPR. Scoaterea din joc a lui Neculai Onţanu a schimbat şi raportul de forţe în relaţia cu PSD, care va avea candidat propriu la sectorul 2. Mai mult, social-democraţii solicită UNPR să susţină candidatul PSD, în lumina noilor evenimente.

''Cu siguranţă lucrurile acum s-au schimbat destul de mult. Ştiţi foarte bine, domnul Onţanu personal avea în toate sondajele de opinie şi ale noastre, şi ale PNL un scor foarte mare, în jur de 50%. Nu-mi dau seama dacă acelaşi scor s-ar putea obţine de un alt reprezentant al UNPR şi atunci este logică şi firească decizia PSD de a avea propriul candidat (...) Pentru maximizarea acestor rezultate cred că decizia înţeleaptă este ca şi UNPR să accepte candidatul PSD, de altfel, ne dorim o candidatură a unei persoane care să fie agreată şi de către organizaţia UNPR Sectorul 2'', a declarat liderul interimar al PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

Dacă UNPR va accepta condiţia impusă de PSD, progresiştii ar urma să susţină candidaţii PSD la sectoarele 1, 2, 3 şi 6, dar şi la primăria Capitalei, la schimb primind locuri pe listele de consilideri ale PSD.

Pe de altă parte, UNPR se confruntă cu probleme şi la nivel parlamentar. După demisia lui Gabriel Oprea opt deputaţi şi un senator au ales să părăsească partidul, dar cei din UNPR se aşteaptă să mai urmeze plecări din partid, într-o acţiune de ''salubrizare'', cum o cataloga Neculai Onţanu.

''Este momentul în care scade presiunea şi pe noi în ceea priveşte asigurarea locurilor de parlamentar în toamnă. Este un lucru bun, nu este un lucru rău (...) UNPR nu este în degringoladă şi UNPR nu se confundă cu unul, doi, trei deputaţi sau senatori. Este un partid cu structuri puternice în toate judeţele ţării şi îşi continuă activitatea'', declara Neculai Onţanu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici