USR atacă decizia Tribunalului Bucureşti privind anularea societăţilor comerciale înfiinţate de PMB

USR va ataca cu recurs decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins acţiunea de anulare a celor 22 de societăţi comerciale înfiinţate de Primăria Capitalei, se arată într-un comunicat de presă transmis către MEDIAFAX, duminică.

318 afișări
Imaginea articolului USR atacă decizia Tribunalului Bucureşti privind anularea societăţilor comerciale înfiinţate de PMB

USR atacă decizia Tribunalului Bucureşti privind anularea societăţilor comerciale înfiinţate de PMB

"Săptămâna aceasta a fost pronunţată o primă sentinţă, de respingere a acţiunii USR de anulare a societăţilor. Decizia nu este însă definitivă, iar consilierii generali ai Uniunii Salvaţi România o vor contesta cu recurs. Tribunalul Bucureşti a fost prima instanţă sesizată în acest caz, iar motivarea respingerii acţiunii USR va veni în aproximativ o lună de zile. (...) De asemenea, USR va ataca în instanţă hotărârile de împrumuturi şi măririle de capital social către aceste societăţi, transferuri din banii bucureştenilor decise de majoritatea PSD-ALDE fără a respecta legile în vigoare", a declarat preşedintele USR Bucureşti, Roxanei Wring, potrivit comunicatului de presă transmis MEDIAFAX.

USR afirmă înfiinţarea celor 22 de societăţi comerciale care formează "o Primărie paralelă s-a făcut ilegal", întrucât conform legii aveau nevoie de votul a două treimi dintre consilieri în Consiliul General şi au obţinut numai o majoritate simplă.

Preşedintele USR Bucureşti, Roxanei Wring, spune că administraţia PSD-ALDE duce Capitala "spre dezastru".

"Aceste societăţi jefuiesc deja bugetul Bucureştiului prin hotărârile de Consiliul General din 28 septembrie. Din estimările USR, pe baza documentelor prezentate de Gabriela Firea, societăţile înfiinţate de PSD-ALDE vor putea cheltui în următorul an 300 de milioane de euro, bani ai cetăţenilor care muncesc şi plătesc taxe în Bucureşti", spune USR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici