Iohannis, întâlnire cu Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, la un an de război

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.

169 afișări
Imaginea articolului Iohannis, întâlnire cu Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, la un an de război

Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat prezenţa comisarului european în România în această zi cu o semnificaţie aparte, la un an de la debutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

„Preşedintele României a reiterat şi cu această ocazie necesitatea continuării sprijinirii Ucrainei şi a populaţiei greu afectate de război, salutând efortul comun, coordonat, în plan european. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat cooperarea excelentă cu Comisia Europeană în domeniul protecţiei civile. Preşedintele României a evidenţiat, în acest sens, înfiinţarea primului stoc de medicamente RescEU în ţara noastră în timpul pandemiei de COVID-19, precum şi a Hub-ului umanitar de la Suceava în sprijinul Ucrainei, în 2022. Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că acţiunea comună a statelor membre UE prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE a reflectat în mod clar solidaritatea şi capacitatea Uniunii de a oferi ajutor concret cetăţenilor europeni şi partenerilor internaţionali. În acest sens, Preşedintele României a arătat că ţara noastră susţine extinderea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, întrucât acesta s-a dovedit esenţial în răspunsul comun de gestionare a crizelor exprimând speranţa ca în viitor Ucraina şi Republica Moldova să facă parte din acest mecanism”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, Iohannis a reiterat „acţiunile cuprinzătoare întreprinse de România în domeniul ajutorului umanitar, atât în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât şi a urmărilor devastatoare ale cutremurelor care au avut loc recent în Turcia şi Siria, ceea ce arată contribuţia activă a României la eforturile comune de la nivelul Uniunii Europene de a oferi ajutor”.

Nu în ultimul rând, preşedintele României s-a pronunţat pentru crearea cu prioritate la nivelul UE a unei capacităţi specifice pentru lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, care să crească rezilienţa Uniunii Europene în acest domeniu, ţinând cont de faptul că mai multe state membre UE s-au confruntat cu dezastre în ultimii ani.

„Comisarul european Janez Lenarčič a felicitat România pentru contribuţia semnificativă şi reacţiile rapide în ceea ce priveşte răspunsul la solicitările venite în cadrul mecanismului european de protecţie civilă, amintind atât acordarea de ajutor imediat refugiaţilor ucraineni, cât şi, recent, Turciei şi Siriei în urma cutremurelor catastrofale, dar şi în caz de incendii sau inundaţii. Comisarul european a subliniat că România este foarte bine pregătită, cu un profil puternic la nivel european în domeniul protecţiei civile, apreciind excelenta cooperare cu autorităţile române în acest domeniu. Referindu-se la Comunicarea recentă a Comisiei Europene cu privire la obiectivele UE de rezilienţă la dezastre, Comisarul Janez Lenarčič a arătat că aceasta este menită să sprijine acţiunile de prevenire şi pregătire în cazul dezastrelor şi să îmbunătăţească capacitatea Uniunii de a face faţă acestora într-un mod cuprinzător. Comisarul european a salutat implicarea Preşedintelui României în sprijinirea eforturilor de consolidare a capacităţii de răspuns la nivel european în ceea ce priveşte dezastrele generate de schimbările climatice”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici