ACCIDENTUL AVIATIC din Apuseni - Şef SMURD Bihor: Pilotul şi studenta nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ajungeau în 30 de minute

Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, primul care a evaluat răniţii accidentului aviatic din Apuseni, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în opinia sa, "pilotul şi studenta care au murit nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute" de la accident.

8098 afișări
Imaginea articolului ACCIDENTUL AVIATIC din Apuseni - Şef SMURD Bihor: Pilotul şi studenta nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ajungeau în 30 de minute

Şef SMURD Bihor: Pilotul şi studenta nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ajungeau în 30 de minute (Imagine: Catalin Cadan/Mediafax Foto)

"De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute", a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

El a susţinut că a se afirma "că pilotul şi fata au murit de hipotermie este o mare prostie".

"Să afirme cineva că pilotul şi fata au murit de hipotermie este o mare prostie. Copilotul, care era cu femurul fracturat şi a pierdut doi litri de sânge, nu a murit de hipotermie, ceea ce înseamnă că nu de hipotermie a murit nici pilotul, ci din cauză că avea răni extrem de grave. De altfel, nu se moare de hipotermie în 30 de minute, aşa cum s-a întâmplat cu pilotul", a spus Beres.

Acesta a afirmat că tot "judecata clinică" îl determină să afirme că studenta de 23 de ani nu a decedat din cauza hipotermiei, ci a leziunilor "extrem de grave" pe care le-a suferit în momentul impactului avionului cu solul.

El a mai spus că nu crede că tânăra ar fi supravieţuit, "chiar dacă ar fi fost condiţii ideale, vizibilitate, temperatura aerului bună, caldă şi s-ar fi intervenit în 30 de minute cu un elicopter care să preia direct victimele".

"Fata avea fracturată coloana cervicală, iar abdomenul era întins, semn al unei imense hemoragii interne. Nu de hipotermie a murit, aceasta este opinia mea categorică. De altfel, şi doctorul Ianceu (unul dintre medicii răniţi în accident - n.r.) a spus că fata stătea pe un loc mai în spatele avionului, dar a fost proiectată în faţă de forţa impactului. Practic, ea a devenit tetraplegică din acel moment", a spus şeful SMURD Bihor.

Medicul Beres Zsolt a precizat că a fost desemnat de secretarul de stat Raed Arafat coordonator al activităţilor de evaluare a răniţilor şi de evacuare a acestora "din teren" până la punctul din care aceştia au fost preluaţi de echipajele coordonate de directorul medical al operaţiunii, coordonatorul SMURD Cluj, doctoriţa Golea.

"Luni după-amiază am pornit în intervenţie după ce am fost sunaţi de dr. Hadrian Borcea (fostul şef SMURD Bihor, acum directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea - n.r.) în jurul orei 16.30. La acel moment nu era clar decât faptul că s-a prăbuşit un avion medical, dar nu se ştia unde anume, decât că era vorba despre o zonă posibil la limita dintre judeţele Cluj, Alba şi Bihor. Iniţial, am fost orientaţi de către colegii de la Dispecerat spre Gârda (judeţul Alba), dar abia am ajuns pe şoseaua de centură că ne-au spus să ne îndreptăm spre Beliş (judeţul Cluj)", a relatat şeful SMURD Bihor.

El a menţionat că, pe drum, a primit informaţii contradictorii cu privire la locul prăbuşirii avionului, "inclusiv pe baza informaţiilor de la localnici din această zonă, martori oculari".

"Dispeceratul însă ne-a fixat un triunghi pe care trebuia să-l periem. Punctele triunghiului era limita Alba-Cluj, versantul nord-estic al pârtiei Mătişeşti, zona Poiana Horii, Horea", a spus medicul Beres.

Potrivit acestuia, din Oradea au pornit două echipaje de Terapie Intensivă Mobilă şi o maşină de medic, cu doi medici, doi paramedici şi un asistent, iar pe drum s-a alăturat încă un echipaj de paramedici, cu o maşină, din oraşul bihorean Aleşd.

"În momentul când ne-am întâlnit cu colegii din Aleşd, din mers, am primit informaţii de la Dispecerat că vor interveni echipaje SMURD din trei judeţe, şi ştiam că, potrivit protocolului, va trebui să anunţăm ordinea de sosire. De asemenea, în acel moment ştiam că va exista un punct de comandă din partea ISU şi un medic care va coordona întreaga operaţiune, ca aşa-numit director medical, din partea SMURD din judeţul de competenţă teritorială. Am intrat imediat pe frecvenţa SMURD Cluj cu aparatura de comunicaţie radio din maşini, să anunţăm că vom intra pe teritoriul lor", a spus şeful SMURD Bihor.

Potrivit acestuia, în momentul în care echipajele conduse de el au ajuns pe teritoriul judeţului Alba, s-a întâlnit cu comandantul operaţiunii din partea ISU şi cu directorul medical, de la SMURD Cluj.

"Când am ajuns pe teritoriul judeţului Alba, pe şosea, unde este o poartă mare din lemn, în zona dintre Horea şi Poiana Horii, am întâlnit comandantul operaţiunii, un colonel de la ISU Alba, Mureşan, şi coordonatoarea din partea SMURD Cluj, doctoriţa Miclăuş", a spus Beres.

Acesta a adăugat că, urmând sugestia salvamontistului bihorean Mircea Petrescu, colonelul de la ISU Alba a ordonat împărţirea în trei grupuri a echipelor de căutare a răniţilor, formate din pompieri, personal medical, salvamontişti şi localnici: "O echipă în care era şi salvamontistul Mircea Petrescu, de la Ştei (n.r. – judeţul Bihor), s-a dus spre Vârful Pietreasa, eu am mers spre pârtia Mătişeşti, unde am vrut să urc ca să văd dacă, aşa cum putea fi logic, răniţii au făcut un foc ca să fie reperaţi".

Şeful SMURD Bihor a afirmat că în momentul când a ajuns în vârful pârtiei a fost anunţat că a fost identificat locul unde se prăbuşise avionul.

"M-a sunat o colegă, care mi-a spus că un localnic a găsit locul unde s-a prăbuşit avionul, şi că trebuie să mă îndrept acolo, spre Pietreasa. Ţin minte exact ce mi-a spus colega: «S-au găsit victimele, dr. Arafat a spus să evaluezi victimele şi să coordonezi evacuarea până la sosirea medicului-şef de la SMURD Cluj care va fi directorul medical». Am întrebat unde sunt victimele, mi s-a spus şi am luat-o în direcţia aia, pe care era şi centrul de comandă. Încă nu ştiam care era starea victimelor", a spus Beres.

Potrivit acestuia, medicii de la SMURD Bihor au plecat în trei maşini de intervenţie de la centrul de comandă spre locul unde se afla epava avionului: "Noi am mers spre Pietreasa în coloană. O localnică ne-a zis să fim atenţi, că drumul este îngust, pe un singur fir, şi că nu încap două maşini dacă una sau mai multe maşini ar fi coborât de acolo, iar maşinile care urcă nu pot întoarce decât într-un loc de pe vârf. (...) Deşi noi eram pregătiţi să mergem cu maşinile noastre până acolo, pentru că sunt maşini de teren, cu tracţiune integrală, şi am fi reuşit, chiar dacă erau condiţii foarte grele, cu frig, întuneric, ceaţă şi zăpadă, ceea ce nu ştiam atunci era că victimele începuseră deja să fie aduse spre drum".

"Pe drum ne-am întâlnit cu cea de-a doua victimă pe care o aduceau nişte localnici. Prima a fost studenta de 23 de ani, pe o targă improvizată, alături de dr. Radu Zamfir, care s-a deplasat pe propriile picioare. Fata a fost scoasă de lângă epavă de localnici şi de salvamontiştii din Bihor, care au încercat s-o resusciteze, şi a fost deja evacuată înainte să-i pot face o evaluare. A doua victimă adusă, tot de nişte localnici, a fost copilotul, care era în stare de cod roşu, adică foarte grav, cu fractură de femur. Era alb ca varul, somnolent, a trebuit să fie evacuat de urgenţă. În spatele maşinii de medic în care eram eu se afla o maşină de prim-ajutor, l-am pus acolo şi i-am acordat primul-ajutor, pe targă - lichide, încălzire, analgezie -, după care trebuia să trimit maşina jos, spre intersecţia din sat, unde se aflau deja peste 12-15 maşini şi de unde trebuia preluat şi dus mai departe la Cluj. Pentru că drumul era îngust şi nu se putea întoarce maşina, le-am spus băieţilor de pe ambulanţă să meargă cu spatele până unde vor putea întoarce", a povestit şeful SMURD Bihor.

El a mai spus că i s-a raportat că medicii Călin Pivniceru, Sorin Ianceu şi Valentin Calu sunt în stare bună şi că "puteau fi evacuaţi cu nişte maşini de teren de la Asociaţia Transilvania Off Road, mobilizaţi acolo de primar, în care dealtfel se şi aflau răniţii".

"Am reevaluat cele trei victime şi am ajuns la aceeaşi concluzie, că niciunul nu prezenta necesitate de intervenţie imediată, salvatoare de viaţă, cum spunem noi, şi că pot fi evacuaţi cu jeep-urile în care se aflau, pentru că leziunile lor nu puteau fi agravate în acest fel", a relatat dr. Beres.

Potrivit acestuia, deşi "din afară se poate critica de ce au fost evacuaţi răniţii aceştia cu maşini de teren particulare", decizia a fost corectă, deoarece în caz contrar, pentru a fi evacuaţi cu ambulanţele ce trebuiau să ajungă pe drumul cu un singur fir, ar fi însemnat "să mai treacă o oră": "SMURD avea capacitatea să evacueze răniţii cu maşinile proprii, dar nu ar fi fost logic. Tocmai aici a fost şi importanţa coordonării evacuării, să prevenim o situaţie în care o victimă sau mai multe nu puteau fi transportate din cauza blocării drumului sau o situaţie în care o victimă gravă nu ar fi beneficiat de intervenţie în cazul în care aceasta era necesară, ci să fie transportată neadecvat. Dar aici nu a fost cazul de aşa ceva".

Potrivit acestuia, la punctul de comandă s-a întâlnit din nou cu maşina în care era copilotul avionului, "care a ajuns cu puţin înainte să ajungem şi noi cu ceilalţi trei răniţi, pentru că şoferul ambulanţei care îl transporta a trebuit să meargă mult cu spatele, şi aproape l-am ajuns din urmă".

"La punctul de comandă toţi răniţii au fost preluaţi de la cei cu jeep-urile de o ambulanţă pentru victime multiple, de ambulanţa noastră din Oradea de Terapie Intensivă Mobilă şi de maşina de prim-ajutor de la Aleşd dotată cu medic. Toţi au fost reevaluaţi şi a început evacuarea spre UPU Cluj. De aici, totul a fost practic rutină, până la Cluj. Am mers în coloană, cu antemergător, cu sirene şi girofarurile în funcţiune", a adăugat şeful SMURD Bihor.

Acesta a afirmat că ulterior a aflat despre speculaţiile făcute în presă cu privire la faptul că personalul medical şi paramedicii nu ar fi făcut decât să aştepte pe marginea drumului ca localnicii să le aducă răniţii, motiv pentru care este "supărat".

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici