ALERTĂ METEO de ploi, vijelii şi grindină pentru miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 23:00.

14852 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ METEO de ploi, vijelii şi grindină pentru miercuri şi joi

Meteorologii avertizează că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35...45 l/mp.

Vijeliile se vor semnala miercuri, îndeosebi în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în regiunile vestice.

Pe parcursul zilei de joi, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul şi estul ţării.

Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de miercuri, local în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici