ANAF nu mai trimite somaţii restanţierilor cu sume de plată sub 10 lei, pentru a realiza economii

Numărul somaţiilor trimise de ANAF în primul semestru restanţierilor la bugetul de stat s-a ridicat la 4,8 milioane, cu 26,4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar instituţia nu mai trimite din 12 august somaţii pentru creanţele mai mici de 10 lei, pentru a realiza economii.

316 afișări
Imaginea articolului ANAF nu mai trimite somaţii restanţierilor cu sume de plată sub 10 lei, pentru a realiza economii

ANAF nu mai trimite somaţii restanţierilor cu sume de plată sub 10 lei, pentru a realiza economii (Imagine: Northfoto)

Astfel, datoriile ale firmelor sau populaţiei care nu depăşesc suma de 10 lei la finele unui an fiscal vor fi şterse din evidenţele fiscale.

Potrivit unui ordin al ANAF, care a intrat în vigoare la data de 12 august, creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor, creanţele fiscale restante ale unui debitor reprezentând suma totală a obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate de către acesta.

"În urma analizei costurilor de trimitere a somaţiilor către datornici am constat că în multe cazuri valoarea de recuperat era mai mică sau apropiată de valoarea de cost a procedurii de emitere şi transmitere a unei somaţii, de circa 4 lei, aceste cheltuieli inutile fiind efectuate de câţiva ani încoace. Odată cu aplicarea dispoziţiilor acestui ordin vom realiza economii semnificative la bugetul instituţiei", a declarat în comunicat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Valoarea somaţiilor tirmise de ANAF în primul semestru s-a ridicat la 14,18 milioane de lei, în scădere cu 42,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În urma somaţiilor transmise în primele şase luni s-au încasat 3,8 milioane de lei, respectiv 26,8% din totalul creanţelor supuse executării. Gradul de colectare a obligaţiilor restante a crescut comparativ cu anul 2009, când valoarea încasărilor reprezenta 21,3% din totalul creanţelor supuse executării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici