Aurelian Şoric este în concediu medical până luni. Are reumatism şi probleme cu spatele

Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ comisarul-şef Aurelian Vasea Şoric este în concediu medical până luni, când ar urma să revină la serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX, citând surse din cadrul Poliţiei Neamţ.

85 afișări
Imaginea articolului Aurelian Şoric este în concediu medical până luni. Are reumatism şi probleme cu spatele

Aurelian Şoric este în concediu medical până luni. Are reumatism şi probleme cu spatele (Imagine: Tibi Bujdei/Mediafax Foto)

Ofiţerul, care este cercetat de Consiliul Superior al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), s-a prezentat la serviciu şi a depus documentaţia medicală prin care justifica o internare de o zi la un spital ieşean şi prin care, de asemenea, solicita trei zile de concediu medical.

Potrivit unor surse din Poliţie, comisarul-şef Şoric ar avea probleme cu spatele şi reumatism.

Astfel, Şoric se află în prezent în concediu medical, dar luni fostul comandant al IJP Neamţ va reveni la muncă.

Fiind pus la dispoziţie, ofiţerului îi vor fi stabilite sarcini de la conducerea centrală a Poliţiei Române, aşteptând, în acest timp, să fie reprogramat pentru audierea la IGPR.

Comandantul Poliţiei Neamţ, comisarul-şef Dorel Manole, a declarat, vineri, că Şoric l-a anunţat joi dimineaţă că nu poate ajunge la Bucureşti pentru audieri întrucât trebuie să facă un control cardiologic la Iaşi.

"Conform legii, i-am acordat această derogare. Dumnealui s-a dus la control, a fost o zi internat la Iaşi, iar acum a fost externat. Urmează ca procedura de cercetare să fie continuată, conform legii. Dacă dumnealui are grave probleme de sănătate şi ne va solicita un concediu medical, vom respecta legea şi i-l vom acorda. Apoi vom acţiona tot conform procedurilor legale", a declarat comisarul-şef Dorel Manole.

Totodată, şeful IPJ Neamţ a afirmat că nu a primit nicio cerere de demisie din partea vreunui subordonat şi că nu a primit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor indicaţii referitoare la măsurile care ar trebui luate împotriva şefilor de post şi a ofiţerilor care sunt în cercetare prealabilă.

Actualul şef al Poliţiei Neamţ a mai spus că încă nu a terminat activitatea de evaluare a activităţii principalelor servicii ale Inspectoratului, care au fost nominalizate în raportul corpului de control al MAI.

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ, Aurelian Şoric, în cazul căruia s-a început o cercetare disciplinară prealabilă la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), nu s-a prezentat, joi, la sediul instituţiei.

Surse din MAI declarau, joi, pentru MEDIAFAX, că Şoric nu a venit la minister pentru că a avut probleme medicale.

Comisarul Aurelian Şoric este judecat de Consiliul Superior de Disciplină din IGPR, la solicitarea ministrului Internelor, pentru afirmaţiile şi comportamentul avute în urma asasinatului din 14 noiembrie şi pentru modul în care a condus IPJ Neamţ, anunţa, în 25 noiembrie, chestorul Aurel Vlădulescu, şeful Corpului de Control al ministerului.

De asemenea, atât comisarul Şoric, dar şi adjuncţii săi şi alţi ofiţeri cu funcţii de conducere de la IPJ Neamţ, sunt cercetaţi disciplinar pentru neregulile găsite în urma verificărilor Corpului de Control, printre care interesul scăzut pentru anchetarea celor trei grupări infracţionale din judeţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici