Aurelian Şoric a fost citat la MAI, însă nu s-a prezentat din motive obiective

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ, Aurelian Şoric, în cazul căruia s-a început o cercetare disciplinară prealabilă la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), nu s-a prezentat, joi, la sediul instituţiei, "din motive obiective", informează MAI.

54 afișări
Imaginea articolului Aurelian Şoric a fost citat la MAI, însă nu s-a prezentat din motive obiective

Aurelian Şoric a fost citat la MAI, însă nu s-a prezentat din motive obiective (Imagine: Tibi Bujdei/Mediafax Foto)

"Ofiţerul în cauză a fost citat astăzi (joi, n.r.), în contextul procedurilor derulate în cadrul cercetării prealabile efectuate pentru constatarea existenţei sau inexistenţei a unei abateri disciplinare", au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentaţii Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice a MAI.

Aceştia au spus că Şoric nu s-a prezentat la MAI "din motive obiective", urmând să fie citat la o dată ulterioară.

Surse din MAI au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Şoric nu a venit la minister, pentru că a avut probleme medicale.

Comisarul Aurelian Şoric este judecat de Consiliul Superior de Disciplină din IGPR, la solicitarea ministrului Internelor, pentru afirmaţiile şi comportamentul avute în urma asasinatului din 14 noiembrie şi pentru modul în care a condus IPJ Neamţ, anunţa, în 25 noiembrie, chestorul Aurel Vlădulescu, şeful Corpului de Control al ministerului.

De asemenea, atât comisarul Şoric, dar şi adjuncţii săi şi alţi ofiţeri cu funcţii de conducere de la IPJ Neamţ, sunt cercetaţi disciplinar pentru neregulile găsite în urma verificărilor Corpului de Control, printre care interesul scăzut pentru anchetarea celor trei grupări infracţionale din judeţ.

Vlădulescu spunea că Aurelian Şoric este cercetat pentru încălcarea articolului 57, litera b, din Statutul poliţistului şi articolul 12, litera b, din Regimul disciplinar al personalului din MAI, având un comportament necorespunzător în calitate de şef al IPJ Neamţ.

Şeful Corpului de Control preciza că măsurile disciplinare în cazul lui Aurelian Şoric vor fi luate după judecarea lui în Consiliul Superior de Disciplină.

Chestorul mai spunea că în Poliţia Română măsurile disciplinare se iau în conformitate cu Legea 360 din 2002 privind Statutul poliţistului şi că Ministerul Administraţiei şi Internelor este obligat să facă o cercetare prealabilă înaintea luării oricărei decizii referitoare la Şoric.

Potrivit rezultatelor anchetei Corpului de Control la Neamţ, Aurelian Şoric a acreditat, prin afirmaţiile făcute, ideea că Poliţia agreează cămătăria, subminând încrederea populaţiei în serviciul poliţienesc şi a încercat să diminueze autoritatea conducerii MAI prin incitarea şefilor de post din judeţul Neamţ.

Vlădulescu spunea că, în conferinţa de presă din 16 noiembrie, precum şi în mai multe interviuri acordate ulterior televiziunilor, fostul şef al IPJ Neamţ a avut un comportament necorespunzător prin declaraţiile sale şi atitudinea faţă de presă şi procurori. Acesta adăuga că Aurelian Şoric a adus grave atingeri prestigiului Ministerului Administraţiei şi Internelor, al Poliţiei Române şi al IPJ Neamţ.

Şoric ar fi afectat bunul mers al activităţilor Poliţiei în judeţul Neamţ şi ar fi pus în pericol bunele relaţii de cooperare între Ministerul Public şi MAI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici