Autorităţile din Cernăuţi şi Suceava cer simplificarea trecerii graniţei pentru ambulanţe, pasageri şi afacerişti

Autorităţile din Cernăuţi şi Suceava, întrunite, vineri, în şedinţă comună în România, au adoptat derularea a 12 proiecte comune în valoare de 8 milioane de euro, şi au cerut simplificarea formalităţilor de frontieră pentru ambulanţe, pasageri şi oameni de afaceri, transmite corespondetul MEDIAFAX.

1693 afișări
Imaginea articolului Autorităţile din Cernăuţi şi Suceava cer simplificarea trecerii graniţei pentru ambulanţe, pasageri şi afacerişti

Autorităţile din Cernăuţi şi Suceava cer simplificarea trecerii graniţei pentru ambulanţe, pasageri şi afacerişti (Imagine: Daniel Mihailescu/ Arhiva Mediafax Foto)

În cadrul şedinţei s-au adoptat realizarea a unor proiecte comune în domeniul infrastructurii rutiere transfrontaliere, privind modernizarea a trei drumuri, atât în Suceava cât şi în Cernăuţi, care fac legătura cu puncte de trecere a frontierei, în valoare de două milioane de euro.

Totodată, la cererea locuitorilor din zonă, cele două consilii din Suceava şi Cernăuţi vor transmite apeluri către guvernele României şi Ucrainei privind necesitatea redeschiderii punctelor de trecere Vicovu de Sus - Crasnoilsk, Climăuţi – Fîntîna Albă, Ulma - Ruska şi Izvoarele Sucevei - Şhepit, în conformitate cu acordul încheiat între Cabinetul de Miniştri din Ucraina şi Guvernul României privind deschiderea punctelor de trecere pentru traficul internaţional din septembrie 2013.

Aleşii din cele două regiuni au convenit şi transmiterea unei scrisori comune către Guvernul Ucrainei, în vederea solicitării prelungirii drumului expres Bacău-Suceava-Siret, prevăzut în Master Planul pentru Transport al României spre Porubnoe - Cernăuţi – Ternopol, având în vedere şi existenţa documentaţiei tehnice, respectiv a studiului de fezabilitate.

CJ Suceava şi CR Cernăuţi consideră că modernizarea aeroporturilor din Suceava şi Cernăuţi va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării şi cooperării economice comune în zonele transfrontaliere ale României şi Ucrainei, iar având în vedere posibilitatea şi necesitatea de a dezvolta serviciile de transport aerian, s-a propus cooperarea între structurile similare ale ambelor regiuni pentru a asigura curse de transport special pe ruta Cernăuţi – Suceava şi Suceava – Cernăuţi, în zilele în care au loc cursele internaţionale de pe aeroportul din Sucedava şi de pe cel din Cernăuţi, simplificarea formalităţilor vamale, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană, pentru persoanele care călătoresc spre aeroporturile menţionate.

Cele două administraţii au convenit şi proiecte în domeniul sănătăţii, urmând să fie realizat un Centru Medical de Epilepsie Chirurgicală la Suceava în parteneriat cu Centrul regional de reabilitare medico-socială a copiilor cu probleme ale sistemului nervos din Cernăuţi, în timp ce Spitalul regional clinci din Cernăuţi va promova, în parteneriat cu CJ Suceava, un proiect de îmbunătăţire a calităţii primului ajutor în zona Bucovinei, şi de creştere a calităţii serviciilor medicale non- invazive.

În acest sens, aleşii din Suceava şi Cernăuţi au evidenţiat necesitatea reglementării legislative, a introducerii unui regim comun simplificat de trecere a frontierei pentru ambulanţe în zona de graniţă a celor două regiuni, în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.

Cele două administraţii regionale au căzut de acord asupra promovării unor proiecte de dezvoltare a mediului de afaceri din cele două zone, iar aleşii au arătat că se impune simplificarea tranzitării frontierei şi pentru oamenii de afaceri.

Judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi vor mai promova proiecte şi în domeniul educaţiei, situaţiilor de urgenţă, promovării turismului şi păstrării tradiţiilor comune ale Bucovinei.

La şedinţa organizată la Suceava a participat şi consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldoveanu, dar şi guvernatorul regiunii Cernăuţi, Olexandr Fisciuk.

În prezent, trecerea frontierei dintre Ucraina şi România prin Vama Siret se face cu dificultate din cauza timpilor mari de aşteptare, de câteva ore, la intrarea în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici