BAC 2013: Totul despre SESIUNEA DE TOAMNĂ a examenului de BACALAUREAT. Când vor fi afişate primele rezultate

Sesiunea de toamnă a examenului naţional de bacalaureat, la care s-au înscris peste 87.000 de absolvenţi de liceu, începe luni cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

5622 afișări
Imaginea articolului BAC 2013: Totul despre SESIUNEA DE TOAMNĂ a examenului de BACALAUREAT. Când vor fi afişate primele rezultate

BAC 2013: Totul despre SESIUNEA DE TOAMNĂ a examenului de BACALAUREAT. Când vor fi afişate primele rezultate (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

SUBIECTELE la proba scrisă de Limba română, sesiunea a II-a

Analiza unui fragment din nuvela "Budulea Taichii" a lui Ioan Slavici, scrierea unui text argumentativ despre importanţa comunicării pentru succesul muncii în echipă şi redactarea unui eseu dintr-o comedie studiată au fost subiectele la Limba română din sesiunea a doua a examenului de bacalaureat.

Din totalul candidaţilor înscrişi pentru sesiunea august-septembrie a bacalaureatului, 67% sunt din promoţia 2012-2013, iar restul, din promoţii anterioare, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

La proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 17.758 de candidaţi, iar la cea pentru evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă, 648, dintre care 625 pentru limba maghiară, 21 pentru limba germană şi doi pentru limba ucraineană. Un număr de18.270 de candidaţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, 15.893 au optat pentru limba engleză, 2.129 pentru franceză, 109 pentru germană, 82 pentru spaniolă, 34 pentru taliană, 20 pentru rusă, iar trei, pentru limba ebraică.

La proba de evaluare a competenţelor digitale sunt aşteptaţi 17.866 de candidaţi, potrivit MEN.

Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la limba şi literatura română (55.741 de absolvenţi), respectiv la proba obligatorie a profilului: 56.546 de candidaţi (dintre care 51.940 la matematică şi 4.606 la istorie). Un număr ridicat s-a înregistrat şi la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării: 53.837 de absolvenţi. O mare parte a acestora a optat pentru biologie - 31.119. Ceilalţi au ales astfel: geografie - 11.870, fizică - 6.026, chimie - 3.549, informatică - 383, logică - 300, economie - 193, psihologie - 176, sociologie - 142, filosofie - 79, a mai precizat MEN.

CALENDAR BAC 2013, sesiunea august - septembrie

19 - 20 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice - limba romană

19 - 21 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice -  limba maternă

20 - 21 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

22 - 23 august 2013 -  Evaluarea competenţelor digitale

26 august 2013 - Limba şi literatura romană - proba scrisă

27 august 2013 -  Limba şi literatura maternă - proba scrisă

28 august 2013 -  Proba obligatorie a profilului - proba scrisă

30 august 2013 - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba scrisă

2 septembrie 2013 - Afişarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 şi depunerea contestaţiilor

5 septembrie 2013EDU.RO REZULTATE BAC 2013 - rezultate finale, după soluţionarea contestaţiilor din cea de-a doua sesiune

Examenul scris pentru limba şi literatura maternă va fi susţinut de 1.367 de candidaţi, dintre care 1.328 la limba şi literatura maghiară, 32 la limba şi literatura germană, şase la limba şi literatura ucraineană, iar unul la limba şi literatura sârbă.

În 19-20 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 19-21 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 20-21 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 22-23 august - evaluarea competenţelor digitale.

Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română. În 27 august va fi susţinută proba la limba şi literatura maternă, în 28 august este programată proba obligatorie a profilului, iar în 30 august va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene sau a municipiului Bucureşti ori din proprie iniţiativă.

Peste 1.500 de poliţişti vor asigura, zilnic, ordinea şi siguranţa publică, pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a precizat Poliţia Română.

Astfel, în zona unităţilor de învăţământ şi a centrelor de examen vor fi 983 de poliţişti de ordine publică, 423 de la rutieră şi 166 de la alte formaţiuni.

Prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta, din iunie-iulie, a fost marcată de un imens scandal generat de anchetele privind suspiciuni de fraudă, care a avut în centru situaţia de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală. În cadrul anchetei legate de bacalaureatul de la "Bolintineanu", fosta directoare a liceului a fost arestată, iar zeci de elevi, audiaţi cu privire la strângerea de bani pentru comisie.

Promovabilitatea la bacalaureat în prima sesiune a fost de 55,4% înaintea contestaţiilor şi de 56,4% după soluţionarea acestora.

Dintre absolvenţii clasei a XII-a, în prima sesiune au promovat examenul 99.056 de candidaţi, adică 56,4% din totalul lor. Medii de trecere au obţinut 63,1%, respectiv 87.197 de candidaţi din promoţia 2012 - 2013, şi 31,7%, respectiv 11.859, din promoţiile anterioare.

Pentru filiera teoretică, procentul de promovare a fost de 83,62%, pentru filiera vocaţională - 72,96%, iar pentru cea tehnologică - 37,32%.

În prima sesiune a bacalaureatului s-au înscris 188.842 de candidaţi şi s-au prezentat 175.513, dintre care 320 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Procentul de promovabilitate în cea de-a doua sesiune de bacalaureat din 2012 a fost de 24,3 la sută înaintea contestaţiilor şi 25,49 la sută după soluţionarea contestaţiilor.

În a doua sesiune din 2012, au promovat bacalaureatul 21.701 elevi, din 85.146 de candidaţi care au susţinut examenul. Niciun candidat nu a obţinut media 10, iar 63.206 elevi au fost respinşi. De asemenea, 14.296 de elevi nu s-au prezentat, iar 239 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Procentele de promovare a bacalaureatului au scăzut considerabil începând din 2011, odată cu introducerea sistemului de supraveghere în şcoli.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici