Bănicioiu estimează că în 2011 peste 65.000 de români vor muri în spitale

Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că decizia Guvernului de comasare a peste 400 de spitale va face ca în 2011 peste 65.000 de români să moară în unităţile spitaliceşti.

86 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu estimează că în 2011 peste 65.000 de români vor muri în spitale

Bănicioiu estimează că în 2011 peste 65.000 de români vor muri în spitale (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Bănicioiu a estimat că dacă, în 2009, 45.000 de pacienţi au decedat în spitale, iar în 2010 cifra a crescut la 65.000, în 2011, prin comasarea a peste 430 de spitale, numărul deceselor în unităţiile spitaliceşti "va creşte extraordinar de mult".

Deputatul PSD a acuzat Ministerul Sănătăţii că a decis comasarea unor spitale care respectau indicatorii de performanţă stabiliţi, cum este cazul spitalului din Negreşti-Oaş.

Bănicioiu a mai afirmat că prin comasarea spitalelor numărul medicilor care vor părăsi România ar putea fi, în 2011, de peste 6.000.

El a arătat că din 2007 până în prezent 9.000 de medici români au plecat la lucru în străinătate, statul pierzând peste 70 milioane euro, cât a costat şcolarizarea acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici