Bază aeromedicală de aproape un milion de euro, inaugurată la Constanţa/ Raed Arafat: Este posibil să executăm misiuni de noapte

O bază aeromedicală destinată operării elicopterului SMURD, în valoare de aproape un milion de euro, a fost inaugurată, luni, la Constanţa, secretarul de stat Raed Arafat declarând că activitatea va fi mai sigură, mai uşoară, iar baza va facilita intervenţiile pe timp de noapte.

1112 afișări
Imaginea articolului Bază aeromedicală de aproape un milion de euro, inaugurată la Constanţa/ Raed Arafat: Este posibil să executăm misiuni de noapte

Bază aeromedicală de aproape un milion de euro, inaugurată la Constanţa/ Raed Arafat: Este posibil să executăm misiuni de noapte

Baza este proiectată să funcţioneze în cele mai bune condiţii, devenind parte integrantă a infrastructurii de intervenţie de urgenţă din Regiunea de Sud-Est a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Construcţia este alcătuită dintr-o platformă de aterizare şi un hangar destinate elicopterului SMURD Constanţa şi unei echipe de minim şase persoane - piloţi, tehnicieni de aviaţie, salvatori aerieni, pompieri descarceratori şi echipaj medical. Din această nouă bază, elicopterul SMURD şi echipajul aeromedical aflat în alertă vor fi pregătite să plece la solicitări 24 de ore din 24.

"Ce va face această bază de fapt? O să facă activitatea mult mai sigură şi mult mai uşoară. În primul rând, elicopterele nu pot să stea afară, mai ales iarna. Deci un elicopter care stă într-un hangar are defecţiuni mai puţine, are probleme mai puţine şi este în siguranţă. În al doilea rând, o să permită inclusiv anumite operaţiuni de noapte pe care, până acum nu puteam să le facem pentru că în zona spitalului, unde lăsăm pacientul noaptea, nu există autorizare de aterizare. Aşa că în această bază este posibil să executăm misiuni de noapte, fiind condiţiile mult mai sigure”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, baza aeromedicală asigură intervenţia de prim-ajutor şi de transfer de urgenţă către alte centre specializate din regiunea Constanţa şi de Sud-Est, contribuind astfel la dezvoltarea în România a unui sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă eficient, la standarde europene şi internaţionale.

"Proiectul de construcţie a platformei de aterizare a elicopterului SMURD, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, este o iniţiativă importantă pentru dezvoltarea activităţii aeromedicale în judeţul Constanţa şi Regiunea de Sud-est a României. Această oportunitate va susţine şi ne va permite îndeplinirea în cele mai bune condiţii a misiunilor desfăşurate de echipajele SMURD Constanţa şi va sprijini, în final, sistemul integrat de asistenţă medicală de urgenţă”, a declarat dr. Raed Arafat.

Investiţia în baza aeromedicală pentru operarea elicopterului SMURD se ridică la aproximativ un milion de euro.

Terenul din zona Viile Noi, pe care a fost construit heliportul, a fost pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi este destinat amplasării viitorului Spital Regional de Urgenţă Constanţa.

Baza aeromedicală va rămâne în administrarea Ministerului Sănătăţii, având, conform legii, ca operator medical desemnat - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care va suporta cheltuielile de funcţionare, respectiv, conform legii, operator aerian desemnat - Ministerul Afacerilor Interne, prin Unitatea specială de aviaţie, Inspectoratul General de Aviaţie.

Beneficiarii iniţiativei sunt pacienţi în stări critice, accidentaţi grav, din zona judeţului Constanţa, Regiunea Sud-Est, care beneficiază de intervenţia echipajelor de prim-ajutor, terapie intensivă şi salvare aeriană şi au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă corespunzătoare şi uneori, transferul de urgenţă către alte centre medicale specializate.

"Vorbim de o bază care deserveşte situaţiile de urgenţă şi care va deservi cetăţenii şi cei care au nevoie de serviciile celor care lucrează în această bază. Vorbim de personal medical, vorbim de piloţi, vorbim de oameni care sunt dedicaţi şi implicaţi în această activitate zi şi noapte oricând sunt apelaţi să vină în sprijinul semenilor. A durat ceva timp, într-adevăr, pentru că procedurile şi autorizările pentru baza aeriană şi mai ales pentru partea de aterizare - decolare au anumiţi timpi, trebuie să trecem prin ei şi nu puteam să trecem mai repede. Acum stăm în faţa unei baze funcţionale, şi urmează ca elicopterul SMURD să opereze din ea”, a mai declarat secretarul de stat.

Baza aeromedicală SMURD Constanţa este o lucrare complexă care a presupus utilizarea celor mai moderne tehnologii. Pista este realizată dintr-un beton special, care întruneşte toate condiţiile de securitate - sistem de hidranţi exteriori, interiori, sistem de sprinklere de stingere a focului, cu senzori de fum, cu trape de fum acţionate electric şi acţionate pe gaz. Suprafaţa amenajată este de 20.000 de metri pătraţi, din care 3.000 metri pătraţi platforma din beton pentru aterizare/parcare elicopter, 400 metri pătraţi hangar pentru garare şi mentenanţă elicopter SMURD, dotat cu facilităţi specifice pentru personalul operativ care îşi va desfăşura activitatea în cadrul noului heliport, 100 de metri pătraţi gospodărie de apă şi 16.500 de metri pătraţi amenajări specifice, spaţii verzi şi sisteme de balizaj specifice operatorilor Autorităţii Civile Aeronautice din Romania.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici